Predici  Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Iunie

    Seminar SSCS -

    "Teologia închinării".

     

    16
    Iunie

    Ședință comitet

     

    17
    Iunie

    Mic dejun cu mamele 

    cu copii 0-4 ani

     

  • 18
    Iunie

    Ziua tatălui

     

    19
    Iunie

    Worship Camp

    19-23 iunie

     

    26
    Iunie

    VBS

    26-30 iunie

     

 

August 2008

 
 

 

pagina păstorului

August 2008

 

August 24, 2008

Comunicarea dintre oameni reflectă priorităţile, valorile, dorinţele şi trăirile lor, de aceea vocabularul uman s-a dezvoltat în funcţie de realităţile vieţii. Nimic nu exprimă mai fidel modul de viaţă al unui om, familii, societăţi... ca vocabularul. Dacă sunt multe cuvinte religioase în limbajul unui popor, aceasta demonstrează prioritatea religiei în viaţa cotidiană; dacă, dimpotrivă, vocabularul abundă în înjurături şi glume proaste, aceasta demostrează prezenţa păgânismului. 
    Oamenii au inventat cuvinte doar pentru lucrurile existente, pentru lucrurile pe care vor să le spună. Când Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, S-a întrupat pe pământ în calitate de Mântuitor, a vrut să comunice oamenilor lucrurile lui Dumnezeu, lucruri spirituale, cereşti, lucruri pentru care nu existau însă cuvinte. Această tristă realitate demască adevăratele priorităţi şi valori în existenţa unei comunităţi. Din acest motiv, Biblia abundă în folosirea figurilor de stil, comparaţia şi parabola (pilda) fiind poate cele mai utilizate. Pildele folosite de Domnul Isus în predicile Sale sunt întâmplări imaginare, cu un singur adevăr central, prezentat în contextul obiceiurilor şi culturii vremii, după tiparul de gândire al oamenilor de-atunci. Pilda este punerea unui lucru cunoscut lângă unul necunoscut, în vederea înţelegerii prin comparaţie. 
    Una dintre dificultăţile oamenilor este să înţeleagă ce este Biserica, instituţia divino-umană înfiinţată de Mântuitorul. În cultura românească, Biserica este confundată cu clădirea unde preotul ortodox ţine slujbe religioase, această tristă realitate punând în evidenţă scopul religios tradiţional românesc. Biblia spune că unde se strâng două sau trei persoane în numele lui Isus Hristos, acolo este Biserica. Scopul Mântuitorului nu a fost să construiască edificii religioase, El a venit în lume pentru oameni, timp în care oamenii Îi oferă clădiri. Biserica este o instituţie divino-umană, deoarece acolo Se întâlneşte Dumnezeu cu omul. Biserica este în acelaşi timp divină şi umană, sfântă şi nesfântă. Este divină şi sfântă datorită prezenţei lui Dumnezeu în Biserică. Este umană şi nesfântă din cauza prezenţei omului în Biserică.
    Relaţia spirituală dintre Dumnezeu şi om este comparată cu relaţia dintre soţ şi soţie doar pentru înţelegere. După cum există interes, respect, comunicare, dragoste profundă, iertare, unitate între soţ şi soţie, tot la fel trebuie să existe între Dumnezeu şi om. După cum în absenţa lucrurilor menţionate mai sus nu putem vorbi de o relaţie de familie, ci doar de aventuri ieftine, tot la fel în absenţa acestor lucruri, nu putem vorbi de o relaţie spirituală dintre Dumnezeu şi om. 
    Una dintre componentele relaţiei din familie este unitatea, unde partenerii se completează, nu concurează împreună. Dacă unul dintre parteneri ar fi în mod voit în opoziţie, ce unitate, ce familie ar fi aceea? Democraţia umană care a desfiinţat teocraţia divină, concurenţa bolnavă care a desfiinţat completarea sănătoasă au iniţiat şi promovat ideea de opoziţie în sânul unui cuplu sau în sânul unei echipe. Teologia aceasta nu este a lui Dumnzeu, ci a Diavolului. Echipa model pentru oameni este Sfânta Treime, or câtă opoziţie este între Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt? Tot atâta ar trebui să existe într-o familie sau într-o echipă creştină. Teologia bolnavă şi secularizată nu doar că a stricat unitatea familială şi unitatea frăţească din biserica locală, dar vrea să o şi oficializeze prin acceptarea filosofiei de opoziţie. Unitatea nu exclude libertatea de opinie, ci doar intenţia firească de a fi împotrivă cu orice preţ şi de obicei. Dragi fraţi, completaţi-vă, nu concuraţi!

 

 

August 17, 2008

Viaţa umană post-edenică are foarte mulţi duşmani: microbii, bolile, oamenii răi, animalele sălbatice, îmbătrânirea, păcatul, Diavolul, moartea... Această vulnerabilitate a omului este explicată de absenţa lui Dumnezeu din viaţa lui şi de mediul blestemat în care omul a ales să trăiască despărţit de Creator. Viaţa spirituală este revenirea omului prin credinţă şi pocăinţă la o relaţie spirituală personală cu Dumnezeu. Naşterea din nou este restaurarea spirituală şi morală a naturii umane decăzute. Sfinţenia este standardul de viaţă fără păcat, o viaţă în care omul îşi găseşte plăcerea în apropierea de Dumnezeu. Dorinţa de a ajunge în cer pentru un astfel de om nu mai este impusă de autoritatea părinţilor sau a pastorilor, ci vine din interior, este adevăratul scop al vieţii. Un om va iubi ori lucrurile de pe pământ, ori lucrurile din cer şi aceasta se va vedea din valorile,  priorităţile şi anturajul lui. 
    Viaţa spirituală, ca şi cea biologică are foarte mulţi duşmani care o îmbolnăvesc sau o distrug în întregime. Iubirea oricărui lucru din absenţa lui Dumnezeu sau indiferenţa faţă de orice lucru din prezenţa lui Dumnezeu este duşmanul vieţii spirituale. Tendinţa naturală a oamenilor este să ajungă în cer, timp în care iubesc pământul, fiindcă, trăind în lume, sunt tentaţi să iubească lumea. Filosofia care promovează confortul, plăcerile vieţii, bogăţia... şi subordonează sau anulează lucrurile spirituale, este materialismul. 
    În pilda semănătorului (Matei 13:1-23) Mântuitorul denunţă ameninţarea materialismului, atunci când vorbeşte despre sămânţa căzută între spini. El spune ,,sămânţa căzută între spini, este cel ce aude Cuvântul, dar îngrijorările veacului acestuia şi înşelăciunea băgăţiilor îneacă acest cuvânt şi ajunge neroditor" (v. 22). Mântuitorul explică procesul îmbolnăvirii cu cele două faze ale sale: în primul rând, sufocarea vieţii spirituale şi, în al doilea rând, oprirea maturizării vieţii. Prezenţa la biserică devine colacul de salvare de care, în mod înşelător şi inutil, se agaţă adepţii materialismului, dorind să-şi liniştească conştiinţa vinovată. Cum ar putea fi soţia sau soţul fericit alături de un partener care tot timpul are alte priorităţi decât să fie împreună? Când Mântuitorul explică momentul judecăţii veşnice care va urma, spune: ,,plecaţi de la mine pentru că nu vă cunosc". Cum să cunoască El persoane care neglijează viaţa spirituală, în timp ce-şi găsesc placerea în lucrurile lumii? Aşa-zisa viaţă spirituală se rezumă la relaţia cu oamenii credincioşi, cu biserica, dar nu cu Dumnezeu. Activităţi care nu sunt rele în sine, devin prioritare, consumând tot timpul care ar trebui investit în relaţia spirituală cu Dumnezeu. Sportul, politica, călătoriile, media, lucrul, mâncarea, odihna... devin idoli din cauza aşezării lor în prim planul vieţii. În felul acesta, oamenii nu au timp de rugăciune, de citirea Scripturilor, de studiu în grupe mici. 
    Un al doilea duşman la fel de periculos este supra-activitatea care domină viaţa credinciosului. Va fi soţul sau soţia bucuros că partenerul lucrează întreaga viaţa pentru familie, fără să aibă timp să vină în familie? Dacă activitatea pentru Dumnezeu fură timpul închinării la Dumnezeu, această activitate devine duşmanul din umbră. Materialismul este un duşman vizibil, motiv pentru care credincioşii se păzesc mai bine de el, însă supra-activitatea este un duşman ascuns şi aceşti oameni trec drept eroi ai lucrării lui Dumnezeu. Mai mult decât activitatea oamenilor, Dumnezeu doreşte oamenii, închinarea lor. 
    Dragi oameni ai lui Dumnezeu, mergeţi în slujire (activitate), dar întoarceţi-vă în închinare (părtăşie cu Dumnezeu).