Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 25
    Iunie

    Summer Kids

    10 am - 12 pm

    (4-6 ani)

     

    26
    Iunie

    VBS

    Luni-Vineri (9am-2pm)

     

    09
    Iulie

    Cina Domnului

     

  • 15
    Iulie

    Mic dejun cu mamele

    de copii 0-4 ani

    @10 am

     

    27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @Betania

     

    31
    Decembrie

    PROMISIUNE

    PRIN CREDINȚĂ

     

 

Februarie 2008

 
 

 

pagina păstorului

Februarie 2008

 

Februarie 24, 2008

 

Mântuitorul Isus Hristos a spus şi a făcut multe lucruri în timpul vieţii Sale pe pământ, însă evanghelizarea a fost prioritară întotdeauna, deoarece este metoda lui Dumnezeu pentru predicarea Evangheliei care mântuieşte. Oamenii au foarte multe nevoi, însă cea mai mare dintre ele este mântuirea sufletului, or evanghelizarea împlineşte tocmai această nevoie majoră. Modul de viaţă al oamenilor reflectă priorităţile, scopurile şi interesele lor, care, de obicei, se concentrează la viaţa umană, nu la cea spirituală. De aceea, pentru cei mai mulţi, confortul este mai important decât mântuirea sufletului şi un loc între cei mari este mai de dorit decât un loc în cer. 
    Apostolul Pavel a trecut dincolo de normalitatea umană, devenind prin excelenţă apostolul evanghelizărilor primului secol. În felul acesta s-au plantat biserici peste tot şi Biserica Primară a cucerit lumea, deoarece avea şi mesajul şi metoda divină. Mesajul este Evanghelia, metoda este evanghelizarea şi acestea două funcţionează doar împreună, deoarece evanghelizarea prezintă Evanghelia. Nu ar avea nici un folos predica cuiva, dacă nu ar predica Evanghelia, după cum nu ar face nici o diferenţă cineva care are Evanghelia fără să o predice. Chiar dacă predicarea Evangheliei este porunca lui Dumnezeu, fiind mandatul Bisericii, Diavolul încearcă să oprească evanghelizarea, folosind orice metodă care funcţionează. Luând spre exemplu misiunea lui Pavel descrisă în Faptele Apostolilor 19, observăm piedicile puse de Diavolul Evangheliei şi evanghelizării:
    1. Ignoranţa oamenilor: ,,nici nu am auzit măcar" (v. 2). ,,Dar cum vor chema pe Acela în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi?" (Rom. 10:14-15a). La aceste întrebări trebuie să răspundă Biserica astăzi şi, de asemenea, fiecare creştin.
    2. Insuficienţa predicării: ,,Cu ce botez aţi fost botezaţi? Cu bo-tezul lui Ioan" (v. 3). Oamenii aceia nu au făcut mai mult pentru că au fost insuficient învăţaţi, deoarece liderul lor murise înainte să desăvârşească ucenicia lor. 
    3. Indiferenţa ascultătorilor: ,,unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi" (v. 9). Indiferenţa unora nu descurajează evanghelizarea, deoarece este motivată şi încurajată de interesul şi pocăinţa altora.
    4. Imitaţia neavizaţilor: ,,Pe Isus Îl cunosc, pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi ?" (v. 15). Predicarea Evangheliei în contextul evanghelizării expune la atacuri spirituale, datorită mediului în care se face.
    5. Împotrivirea Diavolului: ,,S-a făcut o mare împotrivire cu privire la Calea Domnului" (v. 23). Predicarea Evangheliei în contextul evanghelizării expune la atacuri fizice, datorită mediului în care se face.
    6. Influenţa împotrivirii: ,,Oameni buni... vedeţi că Pavel acesta... Cuvintele acestea i-au umplut de mânie... Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru..." (vv. 25b, 26a, 28a, 29).
    Deşi Evanghelia este gratuită pentru că ne-a adus-o Dumnezeu, evanghelizarea costă, nefiind ieftină, pentru că trebuie s-o ducem noi. Dumnezeu Şi-a făcut partea Sa, acum este rândul Bisericii Sale şi cine va face acest lucru dacă noi întârziem sau refuzăm? Înainte să Se ridice la cer, Isus spunea: ,,Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile..." (Mat. 28:19) şi mai târziu spunea: ,,...veţi primi o putere când se va coborî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în..." (Fapte 1:8). Aceasta a făcut Domnul Isus, aceasta a făcut Pavel, noi ce facem?

 

 

Februarie 17, 2008

 

Ispita şi păcatul sunt metodele Diavolului să-l despartă pe om de Dumnezeu pentru totdeauna. Natura umană este predispusă să păcătuiască, fiind foarte vulnerabilă la ispite, motiv pentru care Mântuitorul Hristos le spune oamenilor secretul pentru a învinge ispita şi păcatul: ,,Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită; duhul este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă" (Matei 26:41). Experienţa spirituală din Ghetsimani a fost una dintre cele mai grele din viaţa umană a Mântuitorului. Ucenicii Săi au fost invitaţi să-L însoţească, să vegheze şi să se roage împreună cu El, însă ei au adormit. ,,A veghea" vine din latinescul vigilare şi înseamnă: a păzi, a fi alert, a face de strajă, a avea grijă, a nu dormi pentru a păzi un lucru, a fi treaz, a supraveghea o activitate, a îngriji un bolnav, stând la căptâiul lui. În fiecare zi, Mântuitorul Hristos a vegheat asupra vieţii Sale să nu păcătuiască şi să-şi îndeplinească cu succes misiunea pentru care S-a întrupat şi aceleaşi lucruri i-a învăţat şi pe ucenici să le facă. Domnul Isus S-a rugat foarte mult, de cele mai multe ori singur, S-a rugat uneori noaptea, alteori spre dimineţa sau ziua, S-a rugat pe munte, în grădină, pe câmp, în barcă... S-a rugat mereu, S-a rugat peste tot. Motivul pentru care El S-a rugat şi a vegheat a fost să învingă ispita şi păcatul, să fie sfânt, să nu fie despărţit de Dumnezeu. Deoarece constituia umană este slăbită de păcat, predispusă să păcătuiască, omul trebuie să se roage şi să vegheze asupra fiecăruiă moment din viaţă, pentru a trăi în absenţa păcatului, învingând ispitele. Asta înseamnă, de fapt, să fii credincios lui Dumnezeu, asta înseamnă să te pregăteşti pentru cer. Dacă Isus a avut nevoie să Se roage şi să vegheze, pentru a fi sfânt într-o lume păcătoasă, cu atât mai mult noi. Nu lumea ne face pe noi să păcătuim, ci absenţa rugăciunii şi a vegherii.
Să te rogi înseamnă să ceri ajutor lui Dumnezeu, să veghezi, înseamnă să foloseşti ajutorul acordat de El. Cei mai mulţi oameni credincioşi se roagă, cerând ajutor lui Dumnezeu în lupta spirituală şi El le oferă ajutorul, însă foarte mulţi dintre ei nu ştiu nici cum să-l folosească, nici că trebuie să-l folosească, crezând că a te ruga este suficient. Rugăciunea Îl implică pe Dumnezeu, vegherea ne implică pe noi. De cel puţin de şapte ori în N.T. întâlnim: ,,Vegheţai şi rugaţi-vă"; nu doar vegheaţi, nici doar rugaţi-vă. Vegherea nu are putere fără rugăciune, rugăciune fără veghere este o putere nefolosită. Oamenii se roagă şi cer putere, însă ce fac mai apoi cu ea? NIMIC. Să veghezi înseamnă să foloseşti puterea pe care ai primit-o prin rugăciune, pentru a te feri de ispite şi păcat. A veghea este partea omului, nu a lui Dumnezeu. A oferi putere şi ajutor este partea lui Dumnezeu, nu a omului. Oamenii păcătuiesc căzând în ispită, nu doar pentru că nu se roagă, ci pentru că după ce se roagă nu VEGHEAZĂ. Cine doar se roagă a făcut jumătate din ce trebuia. Pavel spunea: ,,Pot totul (eu pot) prin Hristos care mă întăreşte" (Hristos mă întăreşte).

 

 

Februarie 10, 2008

 

Viaţa este un sir de evenimente si stări contradictorii, care se succed uneori nemilos. Râsul se împleteste în mod ciudat cu plânsul, bucuria cu durerea, prietenia cu singurătatea, sănătatea cu boala, tinereţea cu bătrâneţea si viaţa cu moartea. Fiecare muritor caută fără succes reţeta care să elimine plânsul, durerea, singurătatea, boala, bătrâneţea si moartea, însă ele au locul lor în viaţa noastră. Privind retrospectiv în vieţile oamenilor din istorie, cu scopul să învăţăm ce anume face diferenţa între succes si faliment, suntem obligaţi să acceptăm că fiecare s-a confruntat în mare măsură si cu râsul si cu plânsul, si cu bucuria si cu durerea...

            Privind exemplul lui Iosif, despre care Biblia scrie 13 capitole în cartea Genesa (37-50) observăm că ceea ce l-a ridicat deasupra unei vieţi grele, complicate, plină de riscuri si durere a fost Dumnezeu. Certat de tatăl său datorită viselor primite de la Dumnezeu, dispreţuit, urât de moarte si vândut ca sclav de propriii fraţi datorită invidiei, cumpărat pe bani ca un obiect de căpitanul gărzii împăratului Egiptului, sclav într-o ţară străină, acuzat pe nedrept de viol de stăpâna sa, care s-a răzbunat pe Iosif pentru că nu a acceptat propunerea unui concubinaj păcătos, condamnat la închisoare pe nedrept, uitat de doi deţinuţi cărora le-a făcut bine si au fost eliberaţi înaintea lui... Nu este aceasta o viaţă grea, imposibilă, plină de nedreptate, de durere si singurătate? Câţi dintre noi i-am da o sansă acestui nefericit? Si totusi peste noapte a ajuns primul ministru în ţara unde fusese atâţia ani sclav si mai apoi condamnat la închisoare.

            Care este reţeta succesului lui Iosif? RELAŢIA LUI SPIRITUALĂ CU DUMNEZEU. Expresia ,,Dumnezeu a fost cu Iosif" este întâlnită de multe ori. Copil fiind în casa părintească, Dumnezeu a fost cu el, dându-i vise profetice, datorită inimii lui curate (Genesa 37:9). În casa ofiţerului Potifar, ,,Dumnezeu a fost cu el" datorită integrităţii lui (39:2). În închisoare fiind, ,,Dumnezeu a fost cu el" datorită nevinovăţiei lui (39:21). Nu are importanţă dacă lumea întreagă este împotriva ta, timp în care Dumnezeu este cu tine. Viaţa oamenilor nu este ruinată de necazuri, conflicte, nedreptăţi, ci de absenţa lui Dumnezeu. Cine l-ar fi ridicat pe nefericitul Iosif din crizele vieţii lui, dacă nu Dumnezeu? Cum l-ar fi ridicat Dumnezeu, dacă Iosif nu l-ar fi slujit cu pocăinţă si viaţă sfântă toată viaţa? Sfinţenia vieţii sale este reflectată de faptul că nu este supărat pe părinţi, desi l-au descurajat, nici pe fraţii lui, desi l-au vândut sclav, nici pe stăpâna sa nestăpânită, desi l-a băgat în închisoare, nici pe cei doi condamnaţi care nu s-au ţinut de cuvânt si au uitat de el. Dumnezeu însă nu a uitat de Iosif si l-a scos din închisoare. Oamenii uită, Dumnezeu - niciodată. Slujindu-L pe El cu pocăinţă si sfinţenie, indiferent de obstacolele vieţii, vei fi biruitor si vei ajunge în cer.

 

 

Februarie 3, 2008

 

Avraam este unul dintre cei mai proeminenţi bărbaţi din Biblie, influenţând viaţa multor oameni prin faptul că este prezent în cele trei mari religii monoteiste: Iudaismul, Creştinismul şi Islamismul. Iudaismul vede în Avraam omul care a încheiat legământul cu Dumnezeu; Creştinismul vede în Avraam prietenul lui Dumnezeu; Islamismul îl asociază pe Avraam cu Mahomed. Deşi Avraam s-a născut în jurul anului 2168 î. Hr. în Ur, sudul Mesopotamiei, istoria vieţii lui ne inspiră la încredere necondiţionată în Dumnezeu şi ne îndeamnă la ascultare de El, indiferent de împrejurări.

Dumnezeu S-a descoperit personal lui Avraam, spunându-i că are un plan special cu el şi cu soţia lui, Sara, cerându-i să-şi părăsească ţara şi rudeniile şi să plece înCanaan. Avraam însă a luat cu ei pe tatăl şi verişorul său. Tatăl său a murit în primul oraş, în Haran, iar de Lot s-a despărţit puţin mai târziu, obligat fiind de conflictele dintre angajaţii lor. Deşi Avraam avea 75 de ani şi Sara 65, ei nu aveau încă copii, or în cultura de-atunci naşterea unui copil însemna binecuvântare, în timp ce lipsa acestuia însemna blestem. Dumnezeu Se angajează prin legământ/contract faţă de Avraam şi Sara că le va da, în ciuda vârstei înaintate, Canaanul şi un copil prin care va popula ţara.

Deşi Avraam este un exemplu de credinţă şi ascultare faţă de Dumnezeu, fiind om ca oricare altul, a avut anumite slăbiciuni şi greşeli. Prima greşeală este iniţiată de Sara, care, pierzându-şi speranţa în promisiunea lui Dumnezeu că le va da un copil, promisiune de la care trecuseră deja 10 ani, îi sugerează soţului să intre, după obiceiul vremii, la roaba sa, Agar, şi să aibă cu ea un copil, care va deveni al lor. Încercarea ei de a-L ajuta pe Dumnezeu s-a dovedit a fi un dezastru, având consecinţe mari (conflictul permanent dintre arabi şi creştini). Următoarele două greşeli sunt iniţiate de Avraam, când, în călătoria lungă pe care a trebuit să o facă printre străini, a vrut să evite riscul de a fi omorât datorită soţiei lui, care era o femeie frumoasă. În loc să se încreadă în Domnul, ca de obicei, a ales să mintă de două ori spunând că Sara nu este soţia lui, ci sora, profitând de faptul că Sara îi era soră vitregă după tată. Este paradoxal să vedem că Avraam, deşi este prezentat în Biblie ca omul credinţei, tatăl tuturor credincioşilor, greşeşte faţă de Dumnezeu tocmai prin faptul că nu se încrede în El în aceste situaţii de criză.

Aceste trei greşeli ale patriarhului nu reuşesc să demonstreze necredinţa lui, datorită celor 175 de ani de viaţă trăiţi prin credinţă cu Dumnezeu. Credinţa lui Avraam este pusă în evidenţă atunci când Dumnezeu îi cere să-şi jertfească singurul fiu, fiind la un pas să finalizeze cererea divină. Avraam este un exemplu suficient de credinţă şi ascultare de Dumnezeu, exemplu de soţ şi tată, de cetăţean şi şef de companie, de emigrant, de spiritualitate şi dărnicie, milă şi bunătate.