Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Octombrie 2007

 
 

 

pagina păstorului

Octombrie 2007

 

Octombrie 28

 

Privind de pe trotuar la maşinile care trec în viteză pe lângă noi, ne întrebăm curioşi cum se învârt roţile cu atâta repeziciune? Răspunsul este simplu: ele sunt învârtite cu putere de două bări cardanice (uneori una), care la rândul lor sunt învârtite cu putere de un sistem de pinioane, ele fiind învârtite cu putere de motor. Acest sistem se numeşte transmisie, deoarece transmite puterea motorului la roţile care, învârtindu-se, pun în mişcare maşina.

Am ales acest fenomen obişnuit ca exemplu pentru a vă aminti de sistemul de transmisie al păcatului. Privind la păcatul care se învârte cu atâta repeziciune, observăm că puterea Diavolului este moartea, puterea morţii este păcatul, puterea păcatului este firea pământească şi acest sistem de transmisie este pus în evidenţă de Lege. Legea descoperă păcatul, descoperă neputinţa păcătosului, descoperă păcătosului consecinţele păcatului. Acest termen este folosit de Mântuitorul să denumească uneori Pentateuhul, alteori întreg Vechiul Testament, având în Biblie o definiţie dată cel puţin 12 semnificaţii diferite:

1. Legea ca sistem moral - singura Lege care nu are caracter local şi temporar, deoarece exprimă caracterul veşnic al lui Dumnezeu.

2. Legea ca sistem ceremonial - presupune jertfele, ceremoniile, sărbătorile, preoţia levitică, anticipând şi sfârşindu-se cu jertfa Mielului lui Dumnezeu.

3. Legea ca sistem civil - are în vedere codul civil şi procedura penală, date de Dumnezeu evreilor pentru dreptate, unitate şi identitate naţională.

 

Scopul acestor legi a fost următorul:

1. Să călăuzească oamenii nemântuiţi spre Mântuitorul. Legea descoperă păcatul, neputinţa păcătosului să-şi rezolve problema şi oferă soluţia, călăuzind păcătosul spre Mântuitorul Hristos, singurul care iartă păcatele.

2. Să conducă oamenii mântuiţi după Domnul. Legea nu trebuie împlinită pentru ca omul să fie mântuit, ci pentru că omul este DEJA mântuit. Omul mântuit nu trebuie să fure, să mintă, să poftească... şi toate acestea sunt legi, iar dacă sunt nerespectate devin păcate. Iată sistemul de transmisie!

3. Să pedepsească oamenii nemântuiţi care nu s-au lăsat călăuziţi spre Mântuitorul sau oamenii mântuiţi care nu s-au lăsat conduşi după Domnul. 

Chiar dacă oamenii caută zadarnic o viaţă fără legi, ele sunt prezente atât în lumea lui Dumnezeu, cât şi în lumea noastră. Universul în general şi viaţa în special este organizată şi păstrată în echilibru cu ajutorul multor legi. Exista riscul ca oamenii să încerce eliminarea legilor, căutând o libertate greşit înţeleasă, ori să exagereze folosirea legilor, practicând legalismul. Ambele extreme sunt dăunătoare, deoarece libertate înseamnă să fii liniştit într-un cadru sigur oferit de autoritate (divin sau uman), timp în care legalismul înseamnă să abuzezi de lege, folosind-o cu scop nelegitim. În circulaţie spre exemplu, legile semaforului nu au scopul să ia libertatea şoferilor, ci, dimpotrivă, le oferă libertate şi siguranţă.

Printre altele, oamenii ajung la legalism deoarece ascultă de Lege pentru a fi mântuiţi. Scopul Legii nu este să mântuiască, ci să descopere păcatul, lipsa de soluţie a păcătosului şi nevoia mântuirii călăuzind omul spre Hristos, care oferă mântuirea prin credinţă şi pocăinţă. Există şi riscul să vezi Legea ca fiind împotriva dragostei, în ciuda faptului că cea mai mare lege este să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele şi cea mai mare dovadă de iubire este să păzeşti poruncile lui Dumnezeu (Ioan 15:10,12).

 

 

Octombrie 21, 2007

 

Dacă pregătirea intelectuală şi profesională sunt necesare pentru viitorul copiilor, educaţia spirituală şi morală sunt necesare pentru veşnicia lor. Deoarece mentalitatea oamenilor în generaţia noastră este foarte influenţată de umanism şi materialism, cei mai mulţi părinţi se concentrează la partea umană şi materială a nevoilor copilului, neglijând total sau parţial celelalte componente ale vieţii. Psihologia modernă a avansat falsa idee că părinţii trebuie să ofere copiilor libertate totală, lasându-i să facă doar ce le place - de pildă, dacă nu vor să meargă la Şcoala Duminicală, atunci să nu-i constrângă să meargă. Dacă acest stil de educaţie este corect, atunci ce fac părinţii când copiii nu vor să meargă la şcoala seculară, nu vor să doarmă sau să mănânce...? Ce fel de copii vor fi ei, lipsiţi fiind de educaţia pe care o oferă Şcoala Duminicală? Ignoranţa şi mai multa libertate pe care copiii nu au capacitatea s-o administreze nu le oferă fericirea, ci, dimpotrivă, îi lipseşte de informaţiile care mai târziu îi vor ajuta să ia decizii pentru viaţă.

Scopul Şcolii Duminicale este să prezinte copiilor într-o formă accesibilă lor, adevărurile fundamentale ale credinţei creştine. Copiii care nu vor astăzi să meargă la Şcoala Duminicală sau alt program de educaţie din biserică, nu vor vrea să mai vină la biserică când devin adulţi. Care este rolul părinţilor, dacă copiii sunt lăsaţi să facă ce vor, înainte să aibă capacitatea naturală să aleagă între bine şi rău? Dumnezeu spune: ,,Să le întipăreşi (poruncile Bibliei) în mintea copiilor tăi şi să le vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula" (Deut. 6:7). Sistemul de educaţie creştină trebuie să împletească eforturile familiei cu cele ale Şcolii Duminicale din biserică. Educaţia spirituală făcută copiilor în familie are următoarele beneficii:

- dă întregii familii sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, fără de care o familie nu este spirituală;

- demonstrează copiilor că Dumnezeu este prezent în viaţa zilnică, nu este doar Cineva căruia ne închinăm numai duminica la biserică;

- oferă fiecărui membru al familiei ocazia unui proces de conştiinţă, timp potrivit pentru a mărturisi păcatele, a cere iertare, a lua decizii noi;

- oferă putere spirituală membrilor familiei pentru provocările păcătoase din ziua următoare;

- completează activitatea spirituală a bisericii, făcând un sanctuar din propria casă.

Comportamentul părinţilor trebuie să fie, de asemenea, constructiv, manifestându-se prin iubire necondiţionată faţă de copii; să-şi protejeze copiii de orice pericol fizic, spiritual, emoţional, moral; să fie bun exemplu pentru copii; să se joace alături de copii; să lucreze alături de copii; să lase copiii să dobândească singuri experienţe de viaţă, chiar dacă suferă; să arate copiilor posibilităţile şi limitele libertăţii umane; să-i înveţe şi să-i ajute pe copii să fie ascultători; să ofere copiilor experienţe cu valoare de amintiri: călătorii, excursii, vacanţe, serbări de familie... Copiii buni nu se nasc, ei se fac printr-un sistem permanent de educaţie, care urmăreşte nu întristarea copilului, ci formarea personalităţii lui ca om pentru oameni şi pentru Dumnzeu. Înainte să fie prea târziu, vă invit cu respect să vă implicaţi cât mai mult în educarea propriilor copii

 

 

Octombrie 14, 2007

 

Scriind cea de-a doua sa scrisoare, în contextul în care vorbeşte despre iminenta revenire a Domnului Isus Hristos, Petru lansează o întrebare care ne pune pe gânduri: ,,...ce fel de oameni ar trebui să fiţi..." (2 Petru 3:12). Despre omenie au scris filosofii, medicii, politicienii, sociologii, dascălii, judecătorii, ateii, oamenii de ştiinţă şi a scris şi Dumnezeu. Întrebarea vizează calitatea vieţii şi este pusă în contextul în care luarea la cer a oamenilor credincioşi este selectată după criterii spirituale şi morale.

Pentru a înţelege mai bine solemnitatea acestui adevăr, vom folosi exemplul sclavilor evrei scoşi de Dumnezeu prin Moise din prizonieratul egiptean. Intenţia lui Dumnezeu a fost să-i ducă în Canaan, să facă din ei o naţiune care-L va reprezenta printre oameni şi criteriile de selecţie au fost spiritualitatea şi moralitatea. Distanţa de aproximativ 300 de mile dintre Egipt şi Canaan a fost parcursă de popor într-un an şi jumătate, din care un an au stat la Muntele Sinai să primească Legea. A fost o călătorie lungă, grea, plină de riscuri şi dificultăţi, dar în sfârşit erau pe malul Râului Iordan, care-i despărţea de Ţara promisă. Înainte să intre în ţară au trimis doisprezece soldaţi cu experienţă să spioneze ţara, lucru care a durat patruzeci de zile. Când s-au întors spionii, doi dintre ei au adus un mesaj pozitiv, însă ceilalţi zece au speriat poporul aducând un mesaj pesimist, descurajant, spunând că ţara este bună, însă este locuită de uriaşi care i-ar fi distrus dacă încercau să treacă Iordanul. Poporul a intrat în panică, a plâns toată noaptea disperat, având intenţia să-i ucidă cu pietre pe Moise şi Aaron. Întrebarea de la început se aplică acum acestui popor: ,,Ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi ?" Răspunsul corect ar trebui să fie următorul: ,,Ar trebui să fim oameni care ne încredem în puterea lui Dumnezeu, deoarece în timpul călătoriei de un an jumătate ne-a scăpat din foarte multe situaţii grele; ar trebui să fim oameni care ne bazăm pe promisiunea Lui că ne va duce în Canaan şi suntem convinşi că poate să facă lucrul acesta, ar trebui să fim oameni care ştim că Dumnezeu, nu oamenii şi circumstanţele, conduc universul... dar nu suntem oamenii aceia, pentru că suntem necredincioşi şi nesocotim promisiunile lui Dumnezeu".

Dezonorat de răzvrătirea şi nebunia necredinţei lor, Dumnezeu intervine şi rosteşte următoarea pedeapsă: ,,Nu mai puteţi intra în Canaan... În ciuda faptului că sunteţi la un pas, trebuie să vă întoarceţi în pustie unde veţi sta 40 de ani pentru cele 40 de zile cât aţi spionat Ţara. Scopul Meu cu această pedeapsă de 40 de ani este să moară în pustie toţi adulţii care au acum mai mult de 20 de ani, cu excepţia celor doi spioni care datorită încrederii în promisiunea Mea au adus un mesaj pozitiv poporului. Nu se califică să intre în Ţară, nu sunt oamenii cu care vreau să populez Canaanul, i-am iertat de multe ori în timpul călătoriei, le-am oferit multe şanse să se convingă de faptul că sunt deasupra împrejurărilor şi oamenilor, însă necredinţa şi răzvrătirea lor în ciuda acestor dovezi îi descalifică". CE ISTORIE TRISTĂ!

Istoria însă se repetă, generaţia noastră călătoreşte spre cer - spre ţara promisă - însă atitudinea de necredinţă şi răzvrătire insistentă Îl ispiteşte pe Dumnezeu şi pedeapsa Sa pluteşte în aer: ,,Nu puteţi intra!" CE TRIST! Dacă călătoreşti spre cer, mergi cu grijă, cu responsabilitate, cu încredere şi demnitate, Dumnezeu are toată puterea în cer şi pe pământ.

 

 

Octombrie 7, 2007

 

Omul a fost creat în Eden cu o natură sfântă, asemenea Creatorului, însă păcatul pe care l-a făcut i-a schimbat natura, motiv pentru care a fost scos din gradină. Datorită iubirii de Creator, Dumnezeu a organizat un plan de recuperare a omului pierdut în păcat, numit MÂNTUIRE = SCHIMBARE, DIN PĂCAT ÎN NEPRIHĂNIRE, realizat de Mântuitorul Isus venit pe pământ. După cum păcatul a schimbat condiţia omului sfânt în păcătos, tot aşa, mântuirea schimbă condiţia de păcătos în sfânt, adică revenirea la condiţia de sfinţenie iniţială. Nefiind uşoară, schimbarea are nevoie de motivaţie:

1. Motivaţia falimentului. Fiul risipitor este motivat la schimbarea vieţii de experienţa devastatoare a falimentului personal (Luca 15:11-32).

2. Motivaţia neîmplinirii. Zacheu, deşi ajunge foarte bogat, este motivat să-şi schimbe viaţa datorită neîmplinirii personale (Luca 19:1-10).

3. Motivaţia unei experienţe spirituale. Saul din Tars este motivat să-şi schimbe viaţa în urma unei experienţe spirituale (Faptele Ap. 9:1-22).

4. Motivaţia curiozităţii. Famenul etiopian, citind din curiozitate şi ascultând mesajul Bibliei, îşi schimbă viaţa (Faptele Ap. 8:26-40).

5. Motivaţia unei crize. Iona, fiind în criză, îşi schimbă viaţa (Iona 2:1-9).

6. Motivaţia unei vieţi pierdute. Tâlharul de pe cruce îşi schimbă viaţa, deoarece înţelege că a trăit în păcat, în zadar (Luca 23:40-43).

7. Motivaţia remuşcării. Petru, chinuit de remuşcarea că L-a trădat pe Mântuitorul, îşi schimbă viaţa (Luca 22:54-62).

 

În intenţia de a se schimba, mulţi oameni fac schimbări greşite:

1. Schimbarea mediului. Fiul risipitor schimbă familia, casa, părinţii, însă mai târziu înţelege că nu mediul, ci el era problema, el trebuia schimbat.

2. Schimbarea moralei. Pavel explică neputinţa pe care a experimentat-o în intenţia să se schimbe despărţit de puterea lui Dumnezeu (Rom. 7:8-17).

3. Schimbarea intelectuală. Tânărul bogat are cunoaştere intelectuală, însă refuză să împlinească adevărul şi rămâne neschimbat (Marcu 10:17-27).

4. Schimbarea monastică. Călugării se separă de lume în speranţa separării de păcat, însă păcatul rămâne în inima omului (Marcu 7:20-23).

5. Schimbarea faptelor. Fariseii care Îl urau de moarte pe Mântuitorul în inima lor, aveau fapte exterioare bune, lăudabile (Matei 23:1-35).

6. Schimbarea ştachetei. Oamenii reduc voia lui Dumnezeu la un nivel acceptabil pentru ei, afirmând că atât este suficient (Matei 15:3).

7. Schimbarea religiei. Când oamenii îl schimbă pe Baal cu Astarteea, sar din lac în puţ şi nu există schimbarea inimii, ci doar a decorului.

 

Adevărata şi singura schimbare este prin credinţa în Isus şi prin pocăinţa faţă de păcat, însă adevărata schimbare are foarte multe piedici:

1. Prea tânăr - dar Timotei a fost schimbat de Dumnezeu în tinereţe.

2. Prea bătrân - dar Moise a fost schimbat de Dumnezeu la 80 de ani.

3. Prea bun - dar Saul a fost schimbat de Dumnezeu când se credea bun.

4. Prea rău - dar tâlharul pe cruce a fost schimbat când era cel mai rău.

5. Prea religios - dar învăţătorul Nicodim a fost printre cei mai religioşi.

6. Prea păcătos - dar Maria Magdalena a fost schimbată de Dumnezeu.

7. Prea bogat - dar Zacheu a fost foarte bogat şi schimbat de Dumnezeu.

 

Schimbarea de care vorbim deschide cerul şi înseamnă naşterea din nou, care are la bază credinţa şi pocăinţa, fără de care nu există SCHIMBARE.