Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Joi 7:00pm-9:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 25
    Iunie

    Summer Kids

    10 am - 12 pm

    (4-6 ani)

     

    26
    Iunie

    VBS

    Luni-Vineri (9am-2pm)

     

    09
    Iulie

    Cina Domnului

     

  • 15
    Iulie

    Mic dejun cu mamele

    de copii 0-4 ani

    @10 am

     

    27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @Betania

     

    31
    Decembrie

    PROMISIUNE

    PRIN CREDINȚĂ

     

 

Decembrie 2007

 
 

 

pagina păstorului

Decembrie 2007

 

Decembrie 30

 

Viaţa omului se măsoară în ani şi percepţia unui an de viaţă este foarte subiectivă, în funcţie de vârstă. Un an de zile poate fi comparat cu viaţa unui om, care începe la un moment dat, se scurge puţin câte puţin şi se încheie brusc. Anul 2007 prea un drum lung la început, însă, rămând doar cu o mână de amintiri, acceptăm că a fost scurt şi am ajuns în ultima lui duminică. Această zi aduce deopotrivă sentimentul plăcut al lucrurilor bine făcute, dar şi regretul amar al promisiunilor neîmplinite.

Apostolul Pavel scrie din închisoare ultima sa scrisoare şi, în ciuda faptului că era în lanţuri şi urma să fie executat, se declară învingător. Aşa arată învingătorii? Principiile Împărăţiei lui Dumnezeu sunt absolut diferite de principiile împărăţiei lumii. Pavel este în închisoare, având perspectiva pedepsei capitale, probabil învinuit pe nedrept de arderea Romei, fără să fi împlinit porunca Stăpânului să predice la toate neamurile, cu biserici încă imature rămase în urmă, cu iudaizatorii şi o mulţime de învăţători şi proroci mincinoşi pe urmele lui, bătrân, singur şi obosit, fără mantaua groasă în celula rece a închisorii, fără cărţile din piele de care avea aşa de mare nevoie, frământat de grija pentru viitorul bisericilor Domnului... Pavel se vede învingător. Aşa arată învingătorii? În general, oamenii din generaţia sa nu l-au apreciat, cei din neamul lui de multe ori au încercat să-l omoare, teologii vremii au combătut învăţăturile lui, deseori a fost lipsit de cele mai elementare lucruri, i s-au adus cele mai bizare învinuiri, a fost neînţeles de evrei, romani şi greci... în ciuda integrităţii caracterului lui, în ciuda dumnezeieştilor învăţături predicate şi scrise. Care sunt criteriile de evaluare ale lui Pavel, dacă în această tristă situaţie a sfârşitului vieţii, se declară învingător? Oricum, nu ce spun oamenii despre el; dimpotrivă, ce a făcut el pentru oameni, câţi oameni s-au mântuit prin slujirea lui. Nu cât de mari sau multe sunt posesiunile sale; dimpotrivă, câte biserici înfiinţate, predici rostite şi epistole rămase ca o binecuvântare pentru generaţiile care au urmat. Nu unde este acum; dimpotrivă, unde a fost toată viaţa până acum şi de ce este aici.

Criteriile de autoevaluare ale lui Pavel au fost menţionate de el în ultima scrisoare: ,,Că eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept..." (2 Tim. 4:6-8a). Criteriile de evaluare ale lui Pavel nu au fost din lumea materială, dimpotrivă, au fost criterii spirituale, lupta spirituală, alergarea spirituală, credinţa în Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile care au importanţă la sfârşit, acestea sunt criteriile de evaluare a adevăraţilor învingători, în funcţie de ele un om ajunge sau nu în cer, poate spune că este învingător sau învins. Lupta pentru Dumnezeu şi lucrarea Sa sau lupta împotriva lui Dumnezeu şi a lucrării Sale. Alergarea pentru împlinirea scopurilor lui Dumnezeu sau împotriva acestora.

Credinţa în Dumnezeu şi în Cuvântul Său, Biblia, sau împotriva Lui. Acestea sunt criteriile de evaluare ale lui Pavel la sfârşit, criterii în baza cărora s-a declarat învingător. Chiar dacă nu avea succes în felul lumii, neavând bani, fiind bătrân, în închisoare, singur, fără cele necesare, contestat, urmărit, acuzat pe nedrept... avea succes în felul lui Dumnezeu. Lumea şi principiile ei trec, ceea ce rămâne este lumea lui Dumnezeu cu oamenii Săi.

Am ajuns împreună la sfârşit, la sfârşit de viaţă sau de an... Evaluându-ne după principiile spirituale, suntem învinşi sau învingători? Anul s-a sfârşit oricum, rezultatul evaluării rămâne.

 

 

Decembrie 23

 

Crăciunul este una dintre cele mai mari şi mai frumoase sărbători creştine, inspirând bucurie şi speranţă. De-a lungul celor 2000 ani de istorie, scopul acestei sărbători s-a schimbat mult. Pentru primele generaţii de creştini nu a fost aşa de importantă data şi forma aniversării Naşterii Mântuitorului, ci urmarea Lui prin credinţă şi slujirea cu dedicare. Adevărul este că la început accentul cădea pe Sărbătorit şi relaţia spirituală cu El, timp în care în prezent accentul cade pe sărbătoare şi relaţia emoţională cu ea. Mântuitorul nu a venit în lumea noastră să adauge sărbători în calendarul oamenilor, ci să distrugă păcatul, boala şi moartea, or aniversarea Lui trebuie să fie în acelaşi spirit şi să păstreze acelaşi scop. Ce văd astăzi oamenii în Mântuitorul Isus Hristos? Probabil ce au văzut şi oamenii din generaţia Sa.

1. Maria a văzut caracterul lui Dumnezeu, care în orice vreme şi circumstanţă apreciează sfinţenia, motiv pentru care a devenit singura persoană din viaţa Mântuitorului care L-a însoţit de la naştere până la mormânt. Ea a văzut în vizita îngerului care a informat-o despre minunea în care urma să fie implicată, în naşterea Pruncului, deşi era fecioară, în vizita magilor, a păstorilor şi în toate celelalte lucruri, caracterul sfânt al lui Dumnezeu. Când îngerul i-a spus: „Binecuvântată eşti tu între femei!”, Maria a ştiut că viaţa ei de neprihănire a fost apreciată de Dumnezeu.

2. Păstorii au văzut mila lui Dumnezeu, manifestată prin aducerea valorilor cerului în lumea păcătoasă, valori pierdute de oameni prin strămoşii Adam şi Eva. Dumnezeu a luat din slava cerului şi a adus pacea pe pământ, însă o pace personală care este produsă de Duhul Sfânt în inimile celor născuţi din nou. Ei au mers în grajdul în care S-a născut Pruncul şi la întoarcere din inima lor simplă, dar plină de bucuria cerului, Îl lăudau şi-L slăveau pe Dumnezeu pentru mila divină adusă omenirii în Pruncul de curând născut.

3. Simeon a văzut un Mântuitor, care va mântui pe cei ce cred şi va judeca pe cei ce nu cred. El a fost înştiinţat prin revelaţie divină, despre Mesia şi misiunea Lui de mântuire şi vindecare a oamenilor. De asemenea, El a anticipat prin revelaţie divină, suferinţele Mariei în calitate de mamă, când va vedea toate chinurile prin care va trece Fiul ei, Mântuitorul.

4. Magii au văzut un Împărat, motiv pentru care au făcut o călătorie foarte lungă, s-au expus la multe pericole, au făcut cheltuieli serioase şi au adus daruri semnificative. Şi astăzi Mântuitorul este Împărat pentru milioane de oameni, pe care-i conduce din victorie în victorie, făcând din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu.

5. Preoţii vremii au văzut un duşman, deoarece demasca viaţa compromisă şi păcătoasă din spatele hainelor preoţeşti. Deşi cunoşteau profeţiile în legătură cu venirea Mântuitorului, ei nu au avut preocupare pentru asta, dimpotrivă L-au urmărit tot timpul, L-au urât şi până la urmă folosind autoritate politică şi justiţia Romei L-au omorât prin crucificare.

6. Irod a văzut un rival, motiv pentru care a omorât foarte mulţi copii nevinovaţi, în speranţa că unul dintre ei este „Împăratul de curând născut al iudeilor” după cum spuneau magii. Şi astăzi Mântuitorul este privit ca un rival, deoarece alegându-L pe El, intră în conflict cu multe plăceri şi dorinţe păcătoase din om. Domnul Isus Hristos nu este rivalul oamenilor, ci Mântuitorul lor, El este rivalul Diavolului pentru că acesta este rivalul oamenilor. Persoanele care oferă indiferenţă, neascultare, adversitate în loc de închinare, sunt de fapt rivale Mântuitorului Isus Hristos. Pentru noi toţi este din nou Crăciunul, dar ce înseamnă asta pentru fiecare?

 

 

Decembrie 16

 

Întruparea Mântuitorului Isus Hristos în lumea noastră a implicat un şir de evenimente supranaturale: doi logodnici - Iosif şi Maria - primesc din partea unui înger informaţii în legătura cu rolul lor în întruparea Mântuitorului, o fecioară a născut un copil, o stea strălucitoare a atras la Ierusalim un grup de astrologi din Babilon, un înger invită un grup de ciobani în Betleem să vadă Pruncul, un cor de îngeri cântă pe câmpia Betleemului... Aşa s-a întâmplat la ,,împlinirea vremii” când Dumnezeul Fiul, Isus Hristos, a venit pe pământ în calitate de Mântuitor în Împărăţia întunericului, să instaureze Împărăţia Sa, adică Biserica celor născuţi din nou, ,,născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13). Cuvântul ,,împărat” cu referire la Domnul Isus Hristos îl întâlnim de 44 de ori în N.T. Cuvântul ,,împărăţie” cu referire la Împărăţia lui Dumnezeu îl întâlnim de 132 de ori, cu referire la împărăţia Diavolului îl întânim de 8 ori, cu referire la împăraţii lumii de 62 de ori, cu referire la împărăţiile lumii de 19 ori.   

             Adevărul este că Mântuitorul Îşi zideşte Împărăţia sfântă şi veşnică în mijlocul împărăţiilor şi împăraţilor pământului, motiv pentru care între Hristos şi Împărăţia Lui şi între împăraţii lumii şi împărăţiile lor va fi un permanent conflict. Trecuseră doar câteva zile de la întruparea Mântuitorului prin fecioară, când Irod a auzit de la magi de naşterea Împăratului, s-a tulburat mult şi, de frică să nu-şi piardă tronul, a dispus să fie omorâţi toţi copiii nou născuţi din zonă, în speranţa că unul dintre cei morţi va fi şi Împăratul. De-atunci şi până astăzi, toţi împăraţii lumii sunt terorizaţi la gândul că-şi pierd tronul, drept pentru care se pretează la cele mai josnice metode de protecţie.

            Oamenii sunt manipulaţi de împăraţii lumii şi orbii să vadă adevărul şi adevărata lor nevoie de Împăratul cerului, motiv pentru care prin necredinţă şi păcat renunţă cu bună ştiinţă la El: ,,Dar ei au strigat: `Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!` `Să răstignesc pe Împăratul vostru?` le-a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: `Noi nu avem alt împărat decât pe Cezarul`." (Ioan 19:15). Atunci de ce oamenii, în necazurile lor, întreabă unde este Dumnezeu de nu-i apără? Singura vină pentru care oamenii L-au răstignit este faptul că este Împărat. Ei nu au putut să accepte concurenţa cu Împăratul cerului, al cărui caracter frumos, plin de dragoste şi milă, a câştigat imediat inima oamenilor: ,,Deasupra Lui era scrisă vina Lui - Împăratul Iudeilor" (Marcu 15:26). Ei nu înţeleg că Împăratul Isus Hristos are o Împărăţie care nu este din lumea aceasta, El nu va fi niciodată un Împărat al lumii şi al întunericului. Dimpotrivă, El este un unicul Împărat al unei Împărăţii veşnice. Mântuitorul nu a acceptat să fie Împăratul acestei lumi, deoarece Împărăţia Lui este veşnică şi sfântă: ,,Isus, fiindcă ştia că o să vină să-L ia cu sila să-L facă împărat, S-a dus iarăşi în munte, numai El singur" (Ioan 6:15).

            Dacă împăraţii lumii sunt mândri şi răi, trăiesc în lux şi păcat, Împăratul cerului este bun şi blând: ,,Împăratul tău vine la tine blând şi călare pe un măgar..." (Matei 21:5). El este alături de orice om şi se asociază cu necazurile lui: ,,Adevărat vă spun că, ori de câte ori ai făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-ai făcut" (Matei 25:40). Fiecare om se subordonează unei împărăţii cu care se asociază în scop şi mijloace şi unui împărat pe care-l serveşte şi îl urmează. Împăratul Isus ne-a iubit atât de mult, încât a murit pentru noi şi noi Îl iubim atât de mult încât trăim cu şi pentru El.

 

 

Decembrie 9

 

Istoria omenirii poate fi privită şi evaluată din multe puncte de vedere. Societatea omenească a făcut progrese foarte mari, însă din punct de vedere spiritual încearcă să se întoarcă la origini. La început Dumnezeu l-a creat pe om şi l-a aşezat în Grădina Eden în prezenţa Sa, însă omul, instigat de Diavolul, a vrut să devină ca Dumnezeu, păcătuind şi pierzând pentru totdeauna părtăşia şi prietenia Sa. Simţindu-se vinovat de egoism şi trădare, omul s-a ascuns între pomii din grădină, însă Dumnezeu, din dragoste şi fidelitate, l-a căutat pe om, întrebând: ,,Unde eşti?” Această întrebare este prima din Vechiul Testament şi exprimă căutarea lui Dumnezeu după omul pierdut, care i-a părăsit condiţia de creatură cu dorinţa demonică să devină ca şi Creatorul său. În starea de independenţă în care l-a dus înstrăinarea de Dumnezeu, omul a încercat să-şi egaleze Creatorul  în cunoştinţă, ,,Atunci şarpele a zis femeii: ,,Hotărât că nu vei muri; dar Dumnezeu ştie că în ziua în care vei mânca din el, vi se vor deschide ochii şi vei fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen. 3:4-5). Din nefericire, omul a plătit preţul degeaba, deoarece cunoştinţa Creatorului este infinită şi binele şi răul pe care le-a cunoscut nu le-a putut controla, ajungând dependent de rău.

            Apoi omul a încercat să-şi egaleze Creatorul în autonomie, să nu mai depindă de nimeni altcineva decât de sine, fără să se gândească că pământul pe care calcă şi cerul care-l acoperă, ploaia care-l udă şi soarele care-l încălzeşte sunt proprietatea lui Dumnezeu. ,,Şi au mai zis: ,,Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului” (Gen. 11:4). Intenţia lui Dumnezeu la creaţie a fost ca oamenii să umple toată faţa pământului, intenţia lor neascultătoare a fost să nu se împrăştie, să fie unii autonomi, să nu mai depindă nici măcar de Dumnezeu.

            Şi au trecut de-atunci mii de ani de autonomie şi singurătate, fără Dumnezeu şi fără binecuvântare şi tot ce omul a câştigat a fost moartea spirituală, moartea fizică, boala, munca epuizantă, păcatul... o viaţă plină de lacrimi, durere şi neîmplinire. Toate acestea şi multe altele au fost succesul omului înstrăinat de Dumnezeu, în dorinţa lui demonică de independenţă şi egalare a Creatorului.

            Dacă prima întrebare din Vechiul Testament, ,,Unde eşti?”, este pusă de Dumnezeu căutând omul pierdut, prima întrebare din Noul Testament, ,,Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?”, este pusă de om căutându-L disperat şi obosit pe Dumnezeul părăsit. Experienţa singurătăţii omului, a lipsei de protecţie şi binecuvântare, a iubirii şi vindecării şi mai ales a mântuirii veşnice l-au obligat pe omul pierdut şi nefericit să înţeleagă că viaţa fără Dumnezeu este imposibilă, l-au determinat să se întoarcă la Dumnezeu căutându-L. Acum aveau cunoştinţă, autonomie, plăceri şi confort, însă golul din suflet de forma şi dimensiunea lui Dumnezeu deveniseră insuportabile. Cât de mare ar trebui să fie această presiune, dacă mulţi oameni se sinucid, nemaiputând suporta calvarul existenţei fără Dumnezeu? Din fericire, Împăratul nu a uitat omul pe care l-a creat, dimpotrivă a venit la el, întrupându-se în mod miraculos printr-o fecioară, ca să-l reabiliteze, să-l aduc ACASĂ, acolo unde îi este locul, acolo de unde a plecat spre nicăieri. Împăratul este Isus, Mântuitorul venit la noi şi Crăciunul ne aduce aminte de oportunitatea întoarcerii acasă, acolo unde ne este locul, în inima lui Dumnezeu!       

 

 

Decembrie 2, 2007

           Viaţa oamenilor este compusă şi condusă de obiceiuri, deoarece ele devin o a doua natură a omului. Obiceiul este manifestarea permanentă a unui comportament, devenind tiparul specific de a acţiona sau reacţiona în acelaşi fel în toate situaţiile vieţii. Oamenii îşi formează obiceiurile încă din primii ani de viaţă, în funcţie de temperament, înclinaţii personale, mediu familial, şcoală, anturaj... Dacă acţiunea conştientă luată la un moment dat în baza raţională a unor informaţii obiective este funcţia conştientă a creierului uman, obiceiul este tiparul comportamental devenit automatism prin repetiţie, manifestându-se în mare măsură inconştient şi este funcţia subconştientului creierului uman.

           Obiceiurile unui om determină locul unde îşi va petrece veşnicia, deoarece caracterul nu este definit în primul rând de o faptă rea, ci de un obicei rău, adică de repetarea zilnică a aceleiaşi fapte rele. ,,...dacă cineva a căzut deodată într-o greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti să-l ridicaţi cu duhul blândeţii...” (Gal. 6:1). Domnul Isus spunea unei femei care a făcut o faptă rea: ,,Du-te şi să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8:11), timp în care Pavel vorbea despre oamenii care aveau obiceiul de a repeta zilnic acelaşi păcat: ,,Cretanii totdeauna sunt nişte mincinoşi, nişte fiare rele...” (Tit 1:12). Pentru Dumnezeu este diferenţă între persoana care face un păcat de care se pocăieşte şi altă persoană care trăieşte în păcatul respectiv fără să se lase vreodat de el. Obiceiul acela păcătos îl va duce în iad.

           Obiceiurile unui om definesc atât caracterul, cât şi pocăinţa lui, deoarece trăirea unei vieţi de pocăinţă trebuie să fie un mod de viaţă, nu doar fapte bune izolate făcute pentru imagine publică, aceasta fiind definiţia ipocriziei. Obiceiul răzbunării, invidiei, minciunii, furtului, dezbinării, vulgarităţii, glumele proaste, răutăţii... reflectă un caracter firesc şi o viaţă lipsită de pocăinţă, chiar dacă este trăită în biserică. Pavel spunea: ,,Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi nu avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu" (1 Cor. 11:16).

           Fiecare obicei are o anumită semnificaţie: ,,Ce înseamnă obiceiul acesta?" (Exod 12:26). Obiceiurile pot fi spirituale sau fireşti, morale sau imorale, bune sau rele, sfinte sau păcătoase, dumnezeieşti sau drăceşti şi fiecare dintre ele înseamnă ceva. Un om cu obiceiuri bune înseamnă că este condus de bine, un om cu obiceiuri rele înseamnă că este condus de rău. ,,Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti, sunt lucruri potrivnice, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi" (Gal. 5:17).

Obiceiurile unui om demască adevăratul sistem de autoritate care-i conduce viaţa. Fiindcă obiceiurile sunt elementele caracterului, ele se pot schimba, din bine în rău sau din rău în bine, în funcţie de mulţi factori:

 

1) Conştientizarea obiceiurilor rele.

 

2) Înţelegerea că un obicei rău este o barieră spre cer.

 

3) Abordarea schimbării împreună cu Dumnezeu prin înfrânare, post şi rugăciune; obiceiurile sunt conduse de minte şi mintea de decizii.

 

4) Folosirea motivaţiei, primită din experienţele dureroase ale obiceiurilor rele.

 

5) Organizarea schimbării obiceiului; un automatism se implementează prin 30 de repetări.

 

6) Echilibrarea schimbării, adică schimbări viabile, nu imposibile.

 

7) Schimbări pozitive, eliminând negaţia, deoarece psihicul uman răspunde mai greu la negaţii.

 

8) Schimbări în parteneriat, persoane de încredere implicate sau metode de aducere aminte.

 

9) Schimbarea mediului: ,,Tovărăşiile rele, strică obiceiurile bune” şi invers.