Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminica 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 20
    Aprilie
    Conferință pastorală (Portland)
     
    23
    Aprilie
    Nuntă
     
    28
    Aprilie
    Seminar Școala duminicală
  • 07
    Mai
    Cina Domnului
     
    08
    Mai
    Studiu biblic pentru tineri
     
    11
    Mai
    Conferință pastorală (Detroit)
 

Iunie 2006

 
 

 

pagina păstorului

Iunie 2006

 

Iunie 25, 2006
 
         Fiecare om pierde mai mult sau mai puţin în viaţă, lucruri mai mult sau mai puţin importante. Nu toţi oamenii pierd aceleaşi lucruri, cu excepţia Edenului pierdut de noi toţi prin Adam. Toţi oamenii au pierdut viaţa veşnică,  prezenţa lui Dumnezeu şi binecuvântarea Lui, rămânând în păcat, sub blestem. Bunătatea lui Dumnezeu s-a manifestat prin Isus Hristos, care a  venit în lumea noastră pierdută şi a recâştigat-o pentru cer. În felul acesta, ce am pierdut prin Adam, am recâştigat prin Isus, ce am pierdut în Eden, am recâştigat pe Golgota, ce am pierdut în Genesa, am recâştigat în Apocalipsa, ce am pierdut prin păcat, am recâştigat prin har.

-  Păcatul ne-a deposedat de pomul vieţii. Harul ne-a restituit pomul vieţii.

-  Păcatul ne-a adus sub sentinţa morţii. Harul ne dă biruinţă asupra morţii a doua.

-  Păcatul ne trimite să ne câştigăm pâinea. Harul ne dă din belşug mana ascunsă în Isus Hristos.

-  Păcatul ne-a furat stăpânirea. Harul ne dă putere asupra naţiunilor.

-  Păcatul ne-a lăsat goi. Harul ne îmbracă în haine albe.

-  Păcatul ne-a îndepărtat de Dumnezeu. Harul ne scoate din robia Diavolului.

-  Păcatul ne-a întors în ţărână. Harul ne duce la tronul lui Dumnezeu.

   Păcatul este acţiunea omului instigat de Diavolul, harul este acţiunea lui Dumnezeu manifestată prin Isus Hristos. Aici nu este vorba de religie, credinţa unuia sau a altuia, opţiuni şi preferinţe. Este vorba de viaţă şi moarte, de Dumnezeu şi Diavolul, de rai şi iad. Păcatul este peste toţi oamenii şi aduce moartea veşnică, harul este pentru toţi oamenii şi aduce viaţa veşnică. Harul lui Dumnezeu este suficient pentru toţi oamenii, însă este eficient doar atunci când fiecare om îl acceptă prin credinţă cu pocăinţă în mod personal şi voluntar. Toţi oamenii au pierdut viaţa veşnică prin păcat şi consecinţa este moartea veşnică în iad, însă pentru toţi oamenii este la dispoziţie harul lui Dumnezeu care iartă păcatul şi oferă viaţa veşnică. Orice om este fericit atunci când găseşte ceea ce a pierdut, cu atât mai mult când lucrul pierdut este chiar VIAŢA.

    Dumnezeu te cheamă astăzi să primeşti prin credinţă, cu pocăinţă, viaţa veşnică prin Mântuitorul Isus Hristos, lăsându-L pe El să-ţi modeleze viaţa după valorile şi priorităţile cerului. De ce să fii pierdut, dacă poţi fi găsit? Dumnezeu te caută!

 

 

Iunie 18, 2006

    În urma unor statistici, adevărul este unul dintre cele mai căutate lucruri, alături de fericire şi succes. Ce este adevărul şi cum îl definim? În Biblie, ca şi-n viaţa nereligioasă, adevărul are trei sensuri:

 1. Sensul intelectual sau raţional, care se referă la faptele sau lucrurile care pot fi adevărate sau false.

 2. Sensul existenţial sau moral, care se referă la adevăr ca la un atribut al unei persoane, adică ‘om de încredere’, ‘om de caracter’.

 3. Sensul divin sau absolut, adică personalizarea adevărului într-o existenţă umană absolută, perfectă. Din acest punct de vedere, adevărul nu este un concept corect despre realitate, nici absenţa falsului, ci este Isus Hristos, personificarea absolută a Adevărului. El a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Când Pilat L-a întrebat “ce este adevărul?”, Isus nu a răspuns, pentru că întrebarea a fost greşită. Adevărul nu este CE, ci, dimpotrivă, este CINE; nu este un concept, ci este o Persoană - este Isus Hristos. Dacă Pilat ar fi întrebat “Cine este adevărul?”, cu siguranţă Isus ar fi răspuns: ”Eu sunt Adevărul”.

   Referinţa din lumea umană pentru adevăr este Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. De aceea, în Biblie adevărul nu este o idee, un concept, ci este o perosană, este Dumnezeu. Dacă acesta este adevărul, atunci orice om care doreşte să trăiască în adevăr, trebuie să-L cunoască personal pe Isus, care este personificarea adevărului. Cum Îl putem cunoaşte pe Isus Hristos?

     Oamenii au cateva metode la îndemână pentru a cunoaşte, înţelege:

   1. Metoda percepţiei senzoriale, adică cunoaşterea unui lucru din apropierea noastră prin folosirea celor cinci simţuri: văz, auz, miros, pipăit şi gust. Metoda aceasta eşuează pentru că Dumnezeu este Fiinţa spirituală, eternă şi infinită, or spiritul nu se vede, aude, miroase, pipăie, gustă.

   2. Metoda elementelor primare de comparaţie, adică cunoaşterea, înţelegerea unui lucru care nu se vede, prin compararea cu un alt lucru asemănător, care se vede. Metoda aceasta eşuează pentru că Dumnezeu este unic, nu are asemănare pentru a fi comparat nici în cer, nici pe pământ.  

   3. Metoda ştiinţifică, adică analizarea repetată în laborator pentru obţinerea aceloraşi rezultate. Metoda eşuează datorită neputinţei de a-L introduce pe Dumnezeu în laborator, sub microscop... pentru analize şi cercetare.

    4. Metoda Biblică - prin credinţă, adică să citeşti în Biblie şi să crezi. Doar în felul acesta un muritor Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu, poate cunoaşte adevărul, poate fi liber pentru viaţa eternă.

     Dragi prieteni, adevărul nu este doar opusul falsului determinat de ştiinţă şi susţinut de lege, adevărul are origine veşnică, adevărul este Dumnezeu. Vă chem să-L cunoaşteţi pe El şi puterea învierii Lui care dă speranţă şi aici, şi dincolo de moarte.

 

 

Iunie 11, 2006

     Dacă privim la felul în care Domnul Isus Şi-a ales ucenicii, care au devenit mai târziu liderii Bisericii, observăm că nu orice credincios poate deveni lider. Domnul Isus a parcurs trei etape în alegerea ucenicilor Săi:
     1. Identificarea lor - S-a rugat mult pentru că trebuiau aleşi un anume fel de oameni. 
     2. Formarea lor - Domnul i-a învăţat, i-a mustrat, i-a stimulat, i-a inspirat.
     3. Delegarea lor - le-a dat sarcini precise şi i-a trimis în lucrare.
   Privind la alegerea Domnului Isus, înţelegem că ei au fost:
   1. Oameni influenţi - ideile, sugestiiile lor sunt respectate şi urmate.
   2. Oameni de caracter - sunt oneşti, smeriţi, învăţabili, înfrânaţi.
   3. Oameni cu iniţiativă - le place acţiunea, au curaj, fac ce şi-au propus.
   4. Oameni înţelepţi - se pot dezvolta pe termen lung, au mintea însetată de cunoaştere, capacitatea să analizeze informaţii şi să ia decizii.
   5. Oameni cu capacitatea de a lucra cu oamenii - sensibili, flexibili.
   6. Oameni care pot lucra în echipă - în Biserica lui Hristos nimeni nu lucrează singur, independent, ci colaborează în acelaşi “trup”. 
   Privind la echipa ucenicilor Domnului, învăţăm câteva lucruri:
  1. Într-o echipă oamenii trebuie să conteze unul pe celălalt.
  2. Tăria unei echipe este dată de cel mai slab membru component.
  3. Încrederea nu se pretinde, ci se câştigă.
  4. Relaţia din echipă trebuie întreţinută de fiecare membru.
  5. O echipă nu are membri importanţi şi neimportanţi.
  6. Autoritatea membrilor echipei este egală cu responsabilitatea lor.
  7. Fiecare membru al echipei trebuie să dea socoteală.
  8. Succesul sau insuccesul este al întregii echipe.
   Privind la Isus, care este cel mai mare lider al lumii, Cel care astăzi este urmat de miliarde de oameni, învăţăm următoarele principii:
  1. Isus a iubit oamenii, nu mulţimile. 
  2. Isus a condus oamenii, nu i-a manipulat.
  3. Isus a dezvoltat principii, nu confuzie.
  4. Isus a încurajat unitatea, nu coaliţiile. 
     Desprindem de aici câteva principii de bază:
   1. Principiul procesului - liderii nu se dezvoltă într-o zi, ci în fiecare zi. 
   2. Principiul magnetismului - nu poţi atrage decât oamenii care sunt ca tine, căci cine se aseamănă, se adună.
   3. Principiul acceptării - oamenii acceptă mai întâi liderul şi apoi viziunea lui, niciodată invers.  
    Mântuitorul Isus Hristos a excelat în conducere, pentru că a îmbinat la modul absolut slujirea cu relaţiile. Mulţi lideri astăzi, de dragul păstrării relaţiei cu oamenii, îşi compromit slujirea, timp în care alţii, plini de râvnă, dar nu şi de înţelepciune, slujesc într-o manieră care îi pune în conflict cu oamenii, stricând în felul acesta relaţiile. Domnul Isus a fost iubit de oameni şi a avut o relaţie bună cu ei, timp în care a fost iubit de Dumnezeu pentru că slujirea Lui a fost făcută cu responsabilitate.
    Stimaţi fraţi creştini, vă invit la rugăciune şi la păstrarea valorilor biblice de conducere, pentru a primi din partea lui Dumnezeu vremuri de înviorare şi har, pentru noi şi copiii noştri!

 

 

Iunie 04, 2006

       Evanghelia după Ioan ne prezintă Ierusalimul în timpul Sărbătorii Corturilor, când, pentru opt zile, evreii locuiau în corturi ca o aducere aminte a călătoriei de 40 de ani prin pustie spre ţara promisă, când au locuit în corturi. În cea de-a opta zi, Isus a luat cuvântul în mijlocul oamenilor şi a strigat: "Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea..." Spunea cuvintele acestea despre Duhul Sfânt pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El, căci Duhul încă nu fusese dat pentru că Isus nu fusese proslăvit. Ei crezuseră în El, în scopul misiunii Lui, dar încă nu primiseră Duhul Sfânt. Iată două evenimente spirituale distincte: unul - să crezi în Isus, să te pocăieşti, iar altul - să primeşti umplerea, puterea, darurile Duhului Sfânt. Atâta timp cât El a fost în mijlocul lor, El a fost Mângâietorul. Acum, fiindcă Se întorcea la Tatăl, ucenicii aveau nevoie de un alt Mângâietor. De aceea El le promite pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt.
          În cartea Faptele Apostolilor umplerea cu Duhul Sfânt a credincioşilor născuţi din nou devine un mod de viaţă. Aşa se face că în această carte a Bibliei întâlnim 8 expresii diferite care explică această experienţă spirituală: "a boteza cu Duhul Sfânt"; "a umple cu Duhul Sfânt"; "a fi îmbrăcat cu putere de sus"; "a cădea peste"; "a turna peste"; "a veni peste"; "a primi"; "a da". Prima umplere cu Duhul Sfânt are, drept semn, evidenţa vorbirii în alte limbi; o numim BOTEZ CU DUHUL şi este nerepetabilă. Celelalte umpleri care urmează le numim UMPLERE CU DUHUL şi sunt repetabile. Umplerea cu Duhul este o poruncă a Domnului Isus care ne împuterniceşte să fim martori eficienţi, ne asigură putere de sfinţire personală şi darurile Duhului pentru slujire, măreşte consacrarea şi închinarea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru oameni. În cartea Faptelor întâlnim cinci experienţe de botez cu Duhul Sfânt (de umplere sunt mai multe):
1. Ierusalim (Fapte 2:1-21) unde manifestarea exterioară a fost vâjâitul unui vânt puternic, limbi ca de foc şi vorbire în alte limbi. Metoda folosită de Dumnezeu a fost devoţională, adică atmosfera de rugăciune în care erau.
2. Samaria (Fapte 8:14-25) unde manifestarea exterioară nu este explicată, dar este prezentă pentru că Simon vrajitorul a văzut-o şi a vrut să cumpere puterea pentru a putea face şi el acele manifestări. Metoda folosită de Dumnezeu a fost ordinaţională, adică punerea mâinilor apostolilor.
3. Damasc (Fapte 9:10-22) unde manifestarea exterioară a fost vindecarea şi vorbirea în alte limbi, despre care se vorbeşte în 1 Corinteni 14:18. Metoda folosită de Dumnezeu a fost  ordinaţională, adică punerea mâinilor apostolilor. 
4. Cezareea (Fapte 10:44-48) unde manifestarea exterioară a fost vorbirea în limbi şi proslăvirea numelui lui Dumnezeu. Metoda folosită de Dumnezeu a fost circumstanţială, adică circumstanţa ascultării Evangheliei predicate de Petru. 
5. Efes (Fapte 19:1-7) unde manifestarea exterioară a fost vorbirea în limbi şi proorocia. Metoda folosită de Dumnezeu a fost ordinaţională, adică punerea mâinilor apostolilor. 
        Stimaţi creştini, au trecut 2000 de ani de istorie spirituală, timp în care am învăţat despre lucrurile bune sau rele făcute de alţii. Este vremea ca, la Sărbătoarea Rusaliilor din 2006, să ne întrebăm: "Umpluţi de Duhul Sfânt, noi ce fel de lucruri facem, bune sau rele?" Vă invit la Betania să primim revărsarea fără de care suntem ca şi ucenicii înainte de Cinzecime, ca şi Pavel înainte să se întâlnească cu Anania, ca şi Corneliu înainte de predica lui Petru, ca şi ucenicii lui Ioan înainte să se întâlnească cu Pavel.