Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Marti 10:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 21
    Octombrie

     

    Repetiția corului de

    copii @ 10 a.m.

     

     

     

    21
    Octombrie

    Ziua voluntarului

     

    21
    Octombrie

    Ședință Comitet

    @ 3 pm

     

  • 27
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    28
    Octombrie

    Convenția copiilor

    @ Betania

     

    19
    Noiembrie

    Ziua mulțumirii

     

     

 

Aprilie 2006

 
 

 

pagina păstorului

Aprilie 2006

 

Aprilie 30, 2006

           În fiecare zi suntem puşi în tot felul de situaţii pe care trebuie să le evaluăm, în care trebuie să luăm decizii. Nu sunt puţine împrejurările în care ne-am grăbit şi am tras concluzii greşite, uitându-ne la aparenţe sau influenţaţi de nişte… binevoitori neinformaţi sau rău intenţionaţi.

Oamenii pe care-i cunoaştem personal sunt puţini la număr şi fac parte din cercul de persoane apropiate nouă; cu restul cunoscuţilor nu avem o relaţie directă şi personală, însă îi cunoaştem bine, din… AUZITE.

Iată o întâmplare care ne invită să privim şi să ne gândim de două ori înainte de a strica ceea ce nu mai putem repara:

           O tânără stătea şi aştepta avionul în sala de aşteptare a unui aeroport mare. Pentru că trebuia să aştepte mult timp, a cumpărat o carte şi un pachet de biscuiţi, ca să treacă timpul mai uşor. S-a aşezat în sala de aşteptare VIP şi a început să citească. Lângă ea, pe scaunul alăturat, erau biscuiţii, iar pe următorul scaun era un domn care citea ziarul. A început pachetul de biscuiţi, dar… ciudat, domnul de alături a luat şi el un biscuite. Ea s-a simţit indignată, dar n-a zis nimic şi a continuat să citească şi să mănânce câte un biscuite. În interiorul ei îşi spunea: „Uite ce fel de persoană e acest bărbat! Dacă aş avea numai puţin curaj, i-aş face morală…” Şi aşa, de fiecare dată când ea lua un biscuite, lua şi el unul, până când a mai rămas în pachet ultimul biscuite. Ea gândea: „Ah, acum vreau să văd ce va face!” Bărbatul a luat ultimul biscuite, l-a rupt în două şi i-a dat jumătate. „Ah, asta e culmea!” gândi ea şi se îndreptă spre ieşirea sălii de aşteptare.

Când se simţi un pic mai liniştită şi nervii îi trecuseră, se aşeză pe un scaun de-a lungul unui coridor mai ferit de priviri indiscrete. Închise cartea şi deschise geanta pentru a pune acolo jumătatea de biscuite rămasă, când… deschizând geanta, vede că pachetul de biscuiţi era întreg, în geantă. Se ruşină de modul în care se comportase şi abia atunci înţelese că pachetul de biscuiţi pe care-l mâncase nu fusese al ei, ci al domnului de alături, care a împărţit cu ea chiar şi ultima bucăţică, fără a se simţi indignat, nervos sau superior, faţă de ea care se comportase urât şi chiar îşi simţise orgoliul atins.

MORALA: De câte ori în viaţă am mâncat biscuiţii altcuiva, fără să ne dam seama? Înainte de a ajunge la o concluzie şi înainte de a gândi rău despre o persoană, UITĂ-TE atent la ceea ce ai în jur – deseori ceea ce vezi nu e adevărul!

Avertismentul Bibliei este şi astăzi la fel de real: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (2 Cor. 5:10).

 

 

Aprilie 23, 2006

         Profesorul unei universităţi importante şi-a provocat studenţii să răspundă la următoarea întrebare: “Dumnezeu a creat tot ce există?” Un student a răspuns ferm: “Da!” Profesorul a pus o nouă întrebare: “Dacă Dumnezeu a creat totul înseamnă că El l-a creat şi pe Diavol. Şi, de vreme ce acesta există (aşa după cum putem observa în propriile noastre acţiuni), înseamnă că Dumnezeu e cel rău?
        Studentul nu a putut răspunde la acestă supoziţie, lăsând profesorul să concluzioneze că el a “demonstrat” că “credinţa în Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea puţin credibilă.
        Un alt student a ridicat mâna şi a cerut să pună o altă întrebare. Studentul s-a ridicat în picioare şi a întrebat: “Domnule Profesor, starea de frig există?” “Bineînţeles!”, i-a răspuns profesorul. “Ce fel de întrebare este aceasta?”, a continuat el. “Cu siguranţă că există; nu ţi-a fost frig, n-ai tremurat niciodată?” Proaspătul student răspunse:
       “De fapt, starea de rece nu există. Conform legilor fizicii, ceea ce noi considerăm rece, reprezintă, de fapt, absenţa căldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atâta vreme cât transmite energie (caldură). Zero absolut reprezintă absenţa totală a căldurii, dar starea de rece nu există. Ce am făcut noi este doar să creăm un termen care să descrie ce simţim când nu primim căldura în organism. Şi - continuă studentul - întunericul există?” “Bineînţeles!” răspunse profesorul. De această dată, studentul zise: “Vă înşelaţi din nou, domnule profesor. Nici întunericul nu există. Ceea ce există, de fapt, este doar absenţa luminii. Lumina poate fi studiată, întunericul - nu. Nici nu poate fi fracţionat întunericul, lumina da. O simplă rază de lumină alungă întunericul pe suprafaţa pe care ajunge raza de lumină. Întunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se întâmplă când nu avem lumină. 
        În sfârşit, studentul îl întrebă pe profesor: ”Domnule Profesor, există răul absolut?” Profesorul îi răspunde: “Bineînţeles că există, după cum am menţionat la începutul discuţiei; vedem violuri, crime, violenţă peste tot în lume, toate acestea sunt întruchiparea răului.”
       Studentul răspunse: “Domnule profesor, răul absolut nu există. La fel cum am demonstrat în celelalte două cazuri, răul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absenţei lui Dumnezeu în inima omului. După toate acestea, profesorul îşi dădu jos pălăria şi nu mai spuse nimic.
         Numele acestui tânăr student este ALBERT EINSTEIN.

 

 

Aprilie 16, 2006

 

        Paştele este sărbătoarea cerului pe pământ, pentru că aparenta înfrângere a Regelui Isus a culminat cu reala victorie a învierii, durerea din Joia Mare s-a transformat în bucuria din Duminica Învierii. Diavolul înfrânt, mormântul gol, cerul plin de slavă, Mântuitorul la dreapta lui Dumnezeu... imnul HRISTOS A ÎNVIAT cuprinde cerul şi pământul. Învierea Celui Înviat pune în evidenţă câteva adevăruri universale:

     1. Dumnezeu este mai tare decât  Diavolul. 
Diavolul a fost învins de Dumnezeu o dată în cer, în lumea îngerilor, şi încă o dată pe pământ, în lumea oamenilor. Dumnezeu este veşnic, infinit şi mai tare decât Diavolul.

     2. Neprihănirea este mai tare decât păcatul. 
Puterea Diavolului este moartea, puterea morţii este păcatul, însă toate trei au fost învinse de neprihănitul Isus, prin neprihănirea Lui. El a luptat cu armele neprihănirii şi a învins, pentru că neprihănirea este veşnică şi mai tare decât păcatul.

     3. Dragostea este mai tare decât ura. 
Diavolul este motivat de ură împotriva lui Dumnezeu şi împotriva oamenilor în tot ceea ce face, Dumnezeu este motivat de iubire. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea este mai tare decât ura.

     4. Binele este mai tare decât răul. 
Toată viaţa, Domnul Isus a făcut doar bine, a venit ca un Miel în mijlocul lupilor. El nu a folosit metodele Diavolului, ci a învins răul prin bine. Binele este veşnic şi este mai tare decât răul.

     5. Adevărul este mai tare decât minciuna. 
Banii celor puternici, influenţa preoţilor, puterea romanilor, inteligenţa cărturarilor, minciuna soldaţilor nu au putut ascunde adevărul, pentru că adevărul nu este doar un concept, Adevărul este Isus, adevărul este veşnic şi a învins minciuna. 

     6. Viaţa este mai tare decât moartea. 
Este greu de înţeles că Mântuitorul a ales să ne aducă viaţa, folosind moartea pentru acesta. Moartea este temporară, viaţa este veşnică şi mai tare decât moartea.

     7. Speranţa este mai tare decât disperarea. 
Scopul păcatului, bolilor, morţii... este să aducă descurajare în inimile oamenilor, însă Isus a plătit toată datoria pământenilor şi a adus speranţa, care este veşnică şi mai tare decât disperarea.

         Indiferent de situaţia în care eşti, acceptă aceste adevăruri fundamentale confirmate de istorie. Ele nu vor doar să te informeze, ci să te asigure că Dumnezeu te iubeşte şi viaţa ta este în mâna Sa. Te încurajeaz să începi o viaţă cu Fiul lui Dumnezeu care a murit  şi a înviat pentru oameni, pentru oameni ca tine.

 

 

Aprilie 9, 2006

 

     Parcă cu câteva zile în urmă am sărbătorit Crăciunul şi iată că Paştele bate la uşă. Cu o duminică înainte de sărbătoarea Paştelor, Isus Se întoarce din Galileia la Ierusalim şi pentru că oamenii L-au întâmpinat cu flori, sărbătoarea a primit numele de Duminica Floriilor. Erau trei ani de când Şi-a început misiunea, trei ani de călătorii între Galileia şi Iudeea, trei ani de predicare, rugăciune, ucenicizare a celor doisprezece, trei ani de semne şi minuni, trei ani de Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. După trei ani de slujire cu o asemenea intensitate şi supranatural, te-ai fi aşteptat ca mulţi oameni să-L urmeze pe Isus, să înţeleagă scopul misiunii Sale pe pământ şi să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu. Cu o săptămână înainte de Paşte, aceasta era aparenţa - doar era Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu printre oameni, plin de putere, perfect... 
        Doar o săptămână mai târziu, adevărata identitate a oamenilor a fost demascată, adorarea s-a transformat în ură, bucuria în batjocură, florile în spini, ramurile de finic în cuie şi ciocan, măgăruşul care L-a purtat în crucea care-a purtat-o, hainele aşternute pe drum recuperate din haina Lui pentru care au tras la sorţi peste cinci zile... Cât de schimbător este omul, cât de infidele sunt simţămintele şi promisiunile lui! 
        Duminica Floriilor este ziua aparentei bucurii, Duminica Paştelor este ziua realei suferinţe. În timp ce coboară dealul, intrând în cetate, mulţimile Îl aclamă, Îi oferă flori, cântece şi bucurie, şi Isus plânge. Ce paradox! Era la fel de modest - călare pe un măgăruş, trece printre oameni şi merge la Templu. De ce nu la palat? Pentru că minunea Lui avea legătură cu Templul - acolo a fost la doisprezece ani şi oricând a avut ocazia.  
        Duminica Floriilor este momentul în care Dumnezeu oferă, oferă propriul Fiu în persoana Domnului Isus, oferă cerul, oferă totul. Duminica Paştelor este momentul în care omul oferă, oferă o judecată meschină, intrigi şi interese perfide, cuie, ciocan, suliţă şi spini. Cât de generoasă este oferta lui Dumnezeu, cât de murdară este oferta oamenilor! Era normal să plângă Isus la Florii, ştiind ce urma la Paşte, nu atât pentru El, cât pentru ei şi pentru viitorul lor veşnic. El a ştiut că florile, uralele, ramurile de copac şi bucuria nu sunt adevărate, statornice, ci schimbătoare, El a ştiut că interesul oamenilor este mai puternic decât fidelitatea şi dreptatea, viaţa de pe pământ mai importantă decât viaţa din cer. El a ştiut toate acestea, de aceea a plâns.
        După 1500 de ani de istorie cu Dumnezeu, după trei ani şi jumătate de istorie cu Isus, Ierusalimul trebuia să arate altfel. Dumnezeu a investit în acest oraş, acum  era vremea roadelor. Din nefericire pentru ei, roadele au fost flori, osanale, ramuri trecătoare, aparenţe. Adevărata realitate era alta, cortina urma să cadă peste cinci zile. Cinci zile sunt distanţa de la fidelitate la trădare, de la iubire la ură, de la flori la cuie.
      Au trecut două mii de ani de-atunci, s-au descoperit lucruri noi,  tehnologia a avansat, însă a schimbat omul ceva în adevărata lui atitudine faţă de Creator? 
     Dragul meu prieten, este duminica Floriilor pentru amândoi... Unde sunt florile pentru Isus, unde sunt ramurile de copac, unde sunt hainele dăruite, unde este închinarea dată Lui, unde suntem... noi?

 

 

Aprilie 2, 2006

 

       Cina Domnului este unul dintre sacramentele Bisericii Domnului, este un moment special de adâncă cercetare spirituală.  
      Ce este Cina Domnului şi de ce este ea importantă?

   1. Cina este o nouă sărbătoare. În Vechiul Testament Dumnezeu a instituit sărbătoarea Paştelor pentru evrei, marcând ieşirea lor din prizonieratul egiptean. Această ceremonie a supravieţuit istoriei, însă în timpul serbării Paştelor, Domnul Isus schimbă direcţia ceremoniei, instituind o nouă sărbătoare, care în Biblie poartă mai multe nume: “Masa Domnului”, “Frângerea Pâinii”... La această nouă sărbătoare, pâinea şi rodul viţei joacă un rol important, însă lipsesc ierburile amare şi mielul.

  2. Cina este o nouă cercetare. Ciudat este faptul că din doisprezece apostoli, unul L-a trădat pentru bani. În timpul Cinei, Domnul le oferă un timp suficient de cercetare, avertizându-i că unul dintre ei Îl va vinde. Toţi s-au cercetat, întrebându-se: “Nu cumva sunt eu?” Singurul care nu s-a cercetat a fost Iuda - el avea deja planul făcut. În clipa respingerii oportunităţii pocăinţei, Biblia spune că a intrat Satana în inima lui.

  3. Cina este un nou legământ. Dumnezeu, de-a lungul istoriei, a făcut multe legăminte cu oamenii - cu Noe, Avraam, Moise, cu toţi cei “născuţi din nou din apă şi Duh”. Isus le-a spus: ”Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi”. Acesta este legământul mântuirii, făcut de Isus între Dumnezeul sfânt şi omul păcătos. Aşa după cum Paştele este legământul eliberării evreilor din robia egipteană, tot aşa Cina Domnului este legământul eliberării oamenilor din robia păcatului, prin trupul şi sângele Mântuitorului, simbolizat de azimă şi de rodul viţei. Cina are întotdeauna în centrul ei amintirea actului mântuitor al Domnului Isus Hristos, care prin moartea Sa ne-a dat viaţă. 

   4. Cina este o nouă speranţă. Paştele evreiesc privea spre Canaanul promis şi Dumnezeu, în urma unei lungi şi complicate călătorii a poporului, i-a dus în ţara promisă. Datorită promisiunii Mântuitorului că va serba Cina cu noi în Împărăţia lui Dumnezeu, acestă sărbătoare devine expresia speranţei celor mântuiţi. Domnul va fi în stare, ca şi în Vechiul Testament, în urma unei călătorii lungi şi complicate, să ducă Biserica în Ţara Promisă.

       Astăzi este din nou Cina Domnului, de aceea astăzi, pentru cei răscumpăraţi, este un sfânt moment de sărbătoare, de adâncă cercetare, de reală speranţă... şi toate acestea în baza Legământului încheiat de Isus cu sângele Său, între Dumnezeul din ceruri şi oameni ca noi, ca noi amândoi.