Predici Programe recente În direct Donații

Următorul eveniment: Duminică 9:00am-12:00pm

Mai sunt:

 
Evenimente speciale
  • 10
    Decembrie

     

    Votarea viziunii 2018

     

     

    13
    Decembrie

    Seminar cu predicatorii

     

    16
    Decembrie

    Colinda copiilor

     

  • 17
    Decembrie

    Concert de Crăciun

     

    24
    Decembrie

    Ajunul Crăciunului

     

    25
    Decembrie

    Întruparea

    Domnului Isus 

     

 

Martie 2006

 
 

 

pagina păstorului

Martie 2006

 

Martie 26, 2006

 

        Helen Roseveare, doctor şi misionar englez în Zair, a povestit ce i s-a întâmplat în Africa: “Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naştere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsand în urmă un bebeluş mititel, născut prematur, şi o fetiţă de doi ani, plângand. A fost dificil să păstrăm bebeluşul în viaţă, deoarece nu aveam incubator, curent electric... Cu toate că ne aflam la ecuator, nopţile erau deseori friguroase. Una din moaşele studente a mers după cutia pe care o aveam pentru asemenea copii şi după scutecul de bumbac în care bebeluşul avea să fie înfăşurat. Alta a mers să pună lemne pe foc şi să umple o sticlă cu apă fierbinte. Puţin mai târziu, a venit înapoi supărată spunându-mi că, în timp ce umplea sticla, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge foarte uşor în climatul tropical. ‘Şi era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!’ exclamă ea... ‘Bine’, i-am spus, ‘pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranţă şi tu culcă-te între bebeluş şi uşă ca să-l aperi de curent.’ 
        Următoarea zi, pe la prânz, aşa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoţească. Le-am dat celor mici diferite motive de rugăciune, despre bebeluş, menţionând şi despre sticla pentru apă fierbinte. Bebeluşul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus şi despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiţă de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obişnuita sinceritate a copiilor africani: ‘Doamne, Te rog’, s-a rugat ea, ‘trimite-ne o sticlă. Nu mâine, pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta.’ În timp ce mă sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adăugat în încheiere: ‘Şi dacă tot Te ocupi de asta, n-ai vrea să trimţi şi o păpuşică pentru fetiţă, astfel încât să ştie că Tu Te gândeşti la ea şi o iubeşti?’
        Aşa cum se întâmplă deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situaţie dificilă. Puteam să spun din toată inima ‘Amin’? Pur şi simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, ştiam că El poate face orice, aşa spune Biblia. Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani şi niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; şi chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte?   
        După-amiază am primit un mesaj că o maşină era în faţa casei mele. Când am ajuns acasă, maşina plecase, dar pe verandă era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simţit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut să deschid singură pachetul, aşa că am trimis după copiii orfani. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenţie cutia cea mare de carton. Întâi am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărţit. A urmat o cutie de stafide. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simţit... ar fi putut fi? Am apucat şi am scos din cutie – ‘da, o sticlă de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-nouţă!’ am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt, nici n-am crezut că El va trimite aşa ceva. 
        Ruth era în primul rând de copii. S-a repezit în faţă, strigând: “Dacă Dumnezeu a trimis sticla, sigur este şi păpuşa!” Scotocind prin cutie, ea scoase o păpuşă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Acel pachet călătorise timp de cinci luni şi fusese trimis de fostul meu instructor de la Şcoala Duminicală. La îndemnul lui Dumnezeu, a trimis o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator, şi o fetiţă pusese înăuntru o păpuşă pentru un copil african - cu cinci luni înainte - ca răspuns la rugăciunea plină de credinţă a uneia de zece ani care a spus ‘în după-amiaza asta’.
        “Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde!” (Isaia 65:24)

 

 

Martie 19, 2006
   

          Iată omul care s-a născut într-un sat din Orientul Apropiat acum 2000 de ani.  A crescut într-un alt sat până la vârsta de 30 de ani, muncind într-un atelier de tâmplărie al tatălui său, după care, 3 ani şi jumătate a umblat ca şi predicator călător. 
         N-a avut niciodată casă, n-a avut nici o slujbă publică, n-a studiat la nici o universitate, n-a călcat în nici unul din marile oraşe ale lumii, n-a călătorit mai mult de 250 km de locul în care S-a născut, n-a avut nici o licenţă. 
         Din tinereţe, opinia publică s-a ridicat împotriva Lui, prietenii L-au părăsit, cel mai apropiat a negat că-L cunoaşte, un altul L-a trădat, a fost dat pe mâna duşmanilor, a fost batjocorit, a fost judecat, a fost condamnat la moarte pe o cruce, între doi tâlhari, şi în timp ce murea, duşmanii Lui trăgeau la sorţ pentru cămaşa Lui, singura-I proprietate.
         Douăzeci de secole s-au scurs de atunci şi astăzi este piatra centrală a rasei umane. Putem afirma cu toată convingerea că toate armatele care au mărşăluit vreodată, toate navele care au fost construite, toţi regii, prinţii şi preşedinţii lumii n-au afectat aşa de puternic viaţa omului ca acest singur Om. N-a scris nici un rând, dar nici o bibliotecă din lume nu poate să cuprindă cărţile care s-au scris despre El. N-a compus nici un vers, dar El este subiectul celor mai multe cântece care s-au cântat vreodată. N-a fondat nici o universitate, însă nici o şcoală din lume, nu se poate mândri cu atâţia ucenici pe băncile ei ca şi acest Om. N-a studiat fizica, filosofia, medicina, psihologia, dar nici un om din lume n-a vindecat atâţia bolnavi ca şi El. N-a comandat nici o armată, n-a mărşăluit nici un soldat, dar nici un general de oşti n-a câştigat atâtea inimi rebele şi n-a avut atâţia voluntari sub steagurile Lui câţi are acest Om. 
        Numele marilor oameni de stat ai Europei, ai Asiei, ai Americii, al filozofilor, revoluţionarilor, anarhiştilor au apărut pentru o vreme şi au dispărut, însă Numele Lui străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic. Pilat din Pont nu L-a putut ucide, moartea nu L-a putut învinge, mormântul nu L-a putut ţine. El şade în cel mai înalt vârf al gloriei cerurilor, este adorat de sfinţi, este venerat de îngeri, este temut de diavolul, este proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor, Preşedintele preşedinţilor... 
        Crucea pe care a suferit să plătească dreptăţii lui Dumnezeu în locul oamenilor, a fost metoda prin care a distrus păcatul, moartea şi pe Diavolul. El a câştigat pierzând, a trăit murind. El este greu de înţeles, însă este uşor de crezut. El nu este aşa de interesat de confortul nostru de pe pământ, cât de locul nostru din cer; nu este aşa de interesat să ne facă viaţa mai uşoară aici, însă, cu siguranţă, mai sfântă.

 

 

Martie 12, 2006

 

            De-a lungul timpului, anumite expresii spuse de oameni au rămas celebre datorită conţinutului şi concentraţiei de adevăr şi înţelepciune comprimate în doar câteva cuvinte. Iată doar câteva dintre ele în legătură cu viaţa spirituală:

- Cel mai înalt privilegiu care i se poate acorda unui muritor este acela de a fi admis în cercul prietenilor lui Dumnezeu.

- Adevărata măreţie locuieşte în caracterul omului, nu în abilităţile lui şi nici în poziţia pe care o ocupă. Vulturul nu poate să meargă, fiindcă ştie să zboare.

- Nu circumstanţele vieţii ne determină caracterul, ci relaţia noastră cu Dumnezeu, indiferent de circumstanţe. Dacă vrei să învingi o slăbiciune, nu o hrăni. Cel ce umblă cu Dumnezeu, nu va fi în pas cu lumea niciodată.

- Scopul final al lui Dumnezeu pentru viaţa ta nu este confortul, ci dezvoltarea caracterului. Nu putem intra în cer, dacă mai întâi nu a intrat cerul în noi.

- Consacrare nu înseamnă a-I da ceva lui Dumnezeu, ci a nu lua nimic din ce este a Lui. Dumnezeu nu ne datorează nimic, însă ne dăruieşte totul.

- Nu-ţi fie frică de opoziţie, ţine minte că zmeul se ridică împotriva vântului, nu cu vântul. Nu te teme de ziua de mâine, Dumnezeu este DEJA acolo.

- Pocăinţa înseamnă că îţi pare atât de rău pentru păcat, încât eşti gata să-l părăseşti. Umilinţa falsă este mândrie curată.

- Dacă creştinii nu ar fi copiii lui Dumnezeu, Satan ar încerca să-i facă să se îndoiască de faptul că sunt. Cel ce nu are merite, invidiază meritele altuia.

- Diavolului nu îi pasă de cât bine putem face... atâta timp cât nu-l facem AZI.

- Nu murmura că nu capeţi ceea ce-ţi doreşti, fii mulţumitor că nu primeşti ceea ce meriţi. Nu fi cumpărător de miere şi vânzător de otravă.

- Teme-te de Dumnezeu şi nu te vei mai teme niciodată de nimic.

- Când nu-ţi mai rămâne nimic decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este absolut suficient. Cerul nu se atinge dintr-un salt.  

- Prieten adevărat este cel care te sfătuieşte de bine, nu acela care-ţi laudă nebuniile. Cel mai strălucit merit este să poţi face răul şi să nu vrei.

- A nu-ţi respecta duşmanul înseamnă să pierzi şansa de a-l învinge.

- Dragostea care nu creşte în fiecare zi este o patimă netrebnică.

- Cea mai înaltă dovadă de virtute este să ai putere, fără să abuzezi de ea.

- Nimic nu dispare mai greu decât dorinţa de a avea păreri bune despre noi.

- Nu vitejii, ci cerşetorii îşi expun rănile, plângându-şi de milă.

- Nu eşti răspunzător pentru că te-ai născut, ci doar pentru că trăieşti.

- Legile lui Dumnezeu durează mai mult decât cei care le încalcă.

- Dumnezeu nu devine mai mare  dacă-L lauzi tu, însă tu devii mai mare dacă te pui la dispoziţia Lui. Când nu găseşti cale de ieşire, priveşte în... sus.

- Am ţinut multe lucruri în mână, dar ceea ce am încredinţat în mâna lui Dumnezeu este al meu şi astăzi. 

- Pentru creştin cerul se pronunţă... ACASĂ.

 

 

Martie 5, 2006

 

         Fiecare muritor este interesat în mod vizibil sau nevăzut de propriul destin. Nimic nu oferă mai multă pace şi siguranţă omului, decât convingerea că viaţa lui este în mâna lui Dumnezeu. Teologia personlă despre mântuirea sufletului concură în mod evident la siguranţa mântuirii. Sunt persoane care cred că Dumnezeu alege dacă oamenii vor fi sau nu mântuiţi, iar ei nu pot face nimic. Noi înţelegem din Biblie că Dumnezeu, în suveranitatea şi dragostea Sa, a pregătit mântuirea pentru toţi oamenii, însă vor fi mântuiţi numai aceia care, prin pocăinţă şi credinţă personală, voluntară şi conştientă în Isus Hristos, acceptă mântuirea lui Dumnezeu. Iată doar câteva argumente:

- Ceea ce noi numim predestinare este, de fapt, precunoaşterea lui Dumnezeu, însă ea e necauzatoare (1 Petru 1:1-2; Romani 8:29).

- Toţi oamenii sunt la fel de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, însă Mântuitorul Isus a murit în egală măsură pentru toţi (Romani 6:23).

- Chiar dacă omul trăieşte într-o natură pervertită de păcat, mai are încă gândul veşniciei.

- Domnul Isus a predicat în multe oraşe care L-au respins (Matei 11:20-24). Dacă nu trebuia să fie mântuiţi, de ce le-a predicat, iar dacă trebuia, de ce L-au respins?

- Dumnezeu a poruncit apostolilor să predice Evanghelia (vestea bună a mântuirii) oricărei persoane (Marcu 16:15).

- Iuda este ales de Mântuitorul Isus, însă respinge personal mântuirea (Luca 6:16).

- Căderea în păcat a lui Lucifer, Eva şi Adam ne spune că privilegiul de a fi cu Dumnezeu se poate pierde prin alegeri greşite şi neascultare de El.

- Domnul Isus S-a rugat pentru Petru să nu-şi piardă credinţa (Luca 22:31-32).

- Oamenii nu vor ajunge în iad pentru că au o natură păcătoasă (aşa se nasc toţi), ci pentru că resping pocăinţa şi credinţa în Isus (Marcu 16:16; Luca 13:14).

- Învăţătura centrală din pilda bogatului nemilostiv arată tocmai consecinţele eterne ale alegerii sau respingerii mântuirii (Luca 16:25, 31).

- Biblia vorbeşte depre posibilitatea pierderii mântuirii (Matei 24:13-14; Luca 18:8; Evrei 10:35-39).

- Dragostea lui Dumnezeu care mântuieşte oamenii nu este selectivă, condiţionată, meritată, drept pentru care atunci când Dumnezeu ne porunceşte nouă să iubim toţi oamenii, ne spune, de fapt, să facem ca şi El.

- Dumnezeu ne spune că cine ştie să facă un bine şi nu-l face, săvârşeşte un păcat, deci Dumnezeu nu poate fi mai prejos decât propriile principii (Iacov 4:15).

- Caracterul iubitor al lui Dumnezeu ne face să credem că nu poate privi la oamenii care merg în iad, timp în care pe unii îi salvează şi pe alţii îi abandonează.