Decembrie 2019

1 decembrie 

       Decembrie este ultimul început dintr-un șir de doisprezece începuturi ale unui an. Asemenea vieții care se măsoară în ani, anul se măsoară în luni. Totul pe pământ este măsurabil. Măsurăm anii, măsurăm lunile anului, măsurăm bucuriile și necazurile și apoi le numim pe toate ,,amintiri”. Totul se tranformă în ,,amintiri”. 

Viitorul este plin de speranțe, prezentul de responsabilități și trecutul este plin de amintiri. Cu toții suntem niște colecționari de amintiri. Când viitorul devine trecut, speranțele de mâine devin amintirile de ieri. De fapt, aceste amintiri suntem noi, sunt viața noastră pe care nu o mai putem schimba. Putem schimba prezentul, ne putem propune să schimbăm viitorul, însă nu mai putem schimba trecutul, nu mai putem schimba amintirile. Ele au rămas înțepenite pentru totdeauna, ca niște dovezi pe care le va folosi Stăpânul să împartă fiecăruia ce este cu dreptul.
Viitorul cu care făceam planuri, prezentul cu care ne luptăm în fiecare zi devin amintiri, dovezi pentru noi sau împotriva noastră. ,,Vino” sau ,,du-te” se va spune la sfârșit, pe baza acestor ,,amintiri". Felul în care am gândit sau am acționat ieri se poate ridica împotriva noastră mâine. Cine nu gândește corect despre viitor va acționa greșit în prezent și va suferi din cauza ,,amintirilor" trecutului.
Astăzi, la început de decembrie, este ultima împărtășire cu trupul și sângele Domnului din anul 2019. În orice domeniu al vieții există un ,,ultima oară”, încărcat de nostalgie, durere, regrete sau bucurie. A fost prima oară în ianuarie, acum este ultima oară în decembrie, iar cândva va fi ultima oară în viață. Indiferent a câta oară este, Cina Domnului are aceeași semnificație, același scop, aceeași importanță. Mântuitorul spunea: ,,Am dorit mult să mănânc paștele acestea cu voi, înainte de patima Mea” (Luca 22:15). Asemenea Lui, și noi dorim mult să stăm la masă cu Domnul, datorită semnificațiilor pe care Cina le are:
a) Cina Domnului este în amintirea Mântuitorului Cristos.
b) Cina este proclamarea morţii Sale.
c) Cina este simbolul Legământului cel nou.
d) Cina este profeţie despre revenirea lui Isus Cristos.
e) Cina este părtăşie cu Hristos și cu Biserica Sa.
Ucenicii au fost atât de importanți pentru Cristos, încât una dintre ultimele Sale dorințe, înainte să moară, a fost să mănânce Paștele cu ei. Cât de glorios este lucrul acesta, când ne gândim că cerul este plin de ființe perfecte, iar omul este atât de murdar! Cristos cu adevărat ne iubește! Uneori rudele noastre nu vor să mănânce cu noi...
Unii dintre cei alături de care am stat la Masa Domnului în ianuarie nu mai sunt în viață în acuma, în decembrie. În fiecare minut, pe Pământ are loc un fel de dans al vieţii şi al morţii din care rezultă aproximativ 107 de decese şi 258 de naşteri. Câți dintre noi vom fi în viață la prima Cină din ianuarie? Dar la cea din viitorul decembrie sau din...? Nu are importanță, e suficient că suntem în viață acum, ca să ne împărtășim în mod responsabil, pentru proslăvirea Celui care a dorit mult să mănânce Paștelea acestea cu noi. Aceasta este Cina noastră!

 15 decembrie

Celebra pildă a fiului risipitor este un izvor curat de învățătură despre familie, despre relația părinți și copii. În această parabolă este zugravită imaginea de tată a lui Dumnezeu, atât în momentele de bucurie cât și în momentele de criză ale copiilor Lui. Scopul pildei este foarte complex:
1. CARACTERUL PEDAGOGIC AL PILDEI - Pentru că această pildă este adresată fariseilor și cărturarilor, fiul cel mic îi simbolizează pe vameşi şi păcătoşi, iar fiul cel mare, care a cârtit atunci când fratele său s-a întors acasa, îi simbolizează pe farisei şi cărturari (Luca 15:1-2). Lecția pe care o putem desprinde de aici este atitudinea tatălui care remarcă greșelile comportamentele ale ambilor Săi fii, însă găsește resurse de iertare și iubire pentru amândoi.
2. CARACTERUL PERMISIV AL PILDEI - Tatăl din pildă nu îl constrânge pe fiul cel mic să nu plece de acasă. De asemenea, nu îl constrânge nici pe cel mai mare să intre în casă. El le împarte averea celor doi fii ai Săi, fără să-i oblige să facă ceva împotriva voinței lor. Dreptul lui Dumnezeu de a evalua, răsplăti și pedepsi pe oameni este direct proporțional cu libertatea oamenilor de a alege ce să facă cu viața lor. Lecția pe care o desprindem de aici este faptul că orice lucru care nu vine din dragoste, care nu este făcut de bună voie și nu vine din inimă, nu are valoare înaintea lui Dumnezeu.
3. CARACTERUL PROFETIC AL PILDEI - Pentru că pilda este adresată celui mai religios popor, fiul cel mic devine simbolul emancipării spiritualității și religiei, fiind ca o profeție despre ceea ce urma să devină Biserica lui Dumnezeu peste 2000 de ani. Lecția de viață pe care o primim de aici este faptul că generația tânără va avea întotdeauna tendința emancipării, a perspectivei distracției, a încrederii în propria persoană, a nerespectării regulilor și autorității, a lipsei de apreciere pentru experiența generației în vârstă, a individualismului.
4. CARACTERUL PROFAN AL PILDEI - Pentru că pilda este adresată liderilor religioși ai evreilor, fiul cel mare, care a rămas ,,cuminte" acasă, este totuși plin de nemulțumire, invidie, resentimente, superioritate și neiertare. Lecția de viață pe care o primim de aici este faptul că și cei mai serioși dintre oameni sunt greșiți și vinovați înaintea sfințeniei absolute a lui Dumnezeu.
Creatorul este prezentat în Biblie ca singurul Tată desăvârșit. Niciunul dintre tații prezentați în Biblie nu este desăvârșit în niciun aspect al vieții lor.
Această pildă pune în evidență dragostea lui Dumnezeu și responsabilitatea oamenilor. Dumnezeu îi iubește, le oferă resursele necesare, însă omul are responsabilitatea să-L slujescă pe Dumnezeu cu pasiune. Reacția oamenilor conduce la răsplată sau pedeapsă.

  22 decembrie

La sărbătoarea întrupării Mântuitorului, indiferent cum o numim, noi celebrăm venirea lui Mesia pe pământ. Unii oameni întreabă cu subînțeles: ,,Unde scrie în Biblie că S-a născut Isus Cristos în 24 decembrie?" Nu scrie în Biblie data la care S-a născut, dar cu siguranță S-a născut într-o zi. Pentru Biserică, celebrarea întrupării lui Cristos este un semn de închinare, de cinstire, de adorare, de amintire, în cinstea Domnului. Nouă, Bisericii, ne face bine să ne concentrăm asupra semnificației întruparii Mântuitorului, înțelegând în felul aceasta jertfa iubirii Sale și, mai ales, scopul venirii Lui în lumea noastră.
Atunci când privim la acest eveniment supranatural, acceptăm faptul că nu-l înțelegem pe deplin, însă acest lucru nu ne sperie, pentru că ce s-a întâmplat atunci este o acțiune la nivelul lui Dumnezeu. Dacă am putea să-L înțelegem și să-L explicăm pe Dumnezeu, ce dumnezeu ar mai fi acela? Ar fi ca noi, la nivelul nostru. Dumnezeu este supranatural și supranaturale sunt și acțiunile Sale. De fapt, de un astfel de Dumnezeu avem nevoie!
1. Întruparea Mântuitorului este enigmatică și nu poate fi înțeleasă logic. Nici fecioara Maria nu a înțeles cum poate fi posibil lucrul acesta, motiv pentru care l-a întrebat pe îngerul care i-a adus vestea: ,,Cum se va face lucrul acesta?” (Luca 1:34)
2. Întruparea Mântuitorului este acceptabilă prin credință. Sunt foarte multe evenimente acoperite de mister în istorie, nerepetabile și inexplicabile, însă noi le credem fără să avem argumente logice.
Când ucenicul Toma a cerut dovezi pentru a accepta evenimentul inexplicabil al învierii Mântuitorului, Cristos i-a prezentat dovada palmelor și trupului Său străpuns de cuie și suliță. Toma a constatat că este reală învierea și a capitulat. Cristos a folosit această experiență, vrând să-l învețe pe Toma definiția credinței și diferența dintre credință și constatarea pe bază de dovezi. ,,Isus a zis: ,,Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut, ferice de cei ce n-au vazut, și au crezut" (Ioan 20:29). Constatarea lui Toma se bazează pe dovezi palpabile, dar credința se bazează pe caracterul și Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este examenul nostru în fața Creatorului, este dovada încrederii noastre în El. Aceasta este închinare, nu percepție.
3. Întruparea Mântuitorului este evidentă în experiența contemporanilor Săi. Ucenicii lui Mesia și miile de credincioși din generația Mântuitorului care au fost martirizați pentru credința lor în Isus Cristos nu ar fi acceptat să-și dea viața pentru El dacă nu ar fi fost convinși de toate acele lucruri. Noi nu avem nicio posibilitate să verificăm autenticitatea întrupării, morții, învierii Sale, însă ei au avut această posibilitate, pentru că au fost evenimente petrecute între ei, sub ochii lor.
Bunicii și chiar părinții noștri nu mai sunt în viață la acest Crăciun. Ei nu-l mai pot celebra sau neglija. Au avut și ei atunci, ca și noi acum, zeci și zeci de șanse... Ce au facut cu ele? Ce facem noi cu ele? Dorim să petrecem sărbătoarea alături de Sărbătorit, în cinstea Lui și pentru slava Lui.
Vă dorim un Crăciun fericit, liniștit, plin de bucurie și pace!

 29 decembrie

Specialiștii în educație, neuropsihologie, sociologie și teologie încearcă să descifreze secretele instruirii cu succes a copilului. Fiind în contextul sărbătorii întrupării Mântuitorului Isus Cristos, remarcăm cu ușurință câteva detalii semnificative în copilăria și adolescența Lui:
I. Pruncul Isus A FOST ADUS DE părinții la Templu.
În a opta zi, părinții I-au pus numele Isus, după porunca dată de înger (Luca 1:31) și L-au tăiat împrejur (2:21), după porunca lui Dumnezeu din Geneza 17:12. Ziua a opta corespundea și cu sfârșitul primei perioade de curățire a femeii după naștere (Levitic 12:2). Perioada de curățire se încheia după treizeci și trei de zile dacă copilul era băiat, sau după șaizeci de zile dacă noul născut era fată (Levitic 12:3-5).
Abia după aceea copilul trebuia adus la Templu și închinat înaintea Domnului, alături de jerfele cerute de Lege (Luca 2:21-24).
II. La vârsta de doisprezece ani, adolescentul Isus A VENIT CU părinții la Templu.
Cu un singur verset (2:42), evanghelistul Luca acoperă doisprezece ani din copilăria lui Isus. La vârsta de treisprezece ani, un băiat iudeu intra în rândul adulților prin ritualul Bar-Mițva. Începând din acel moment, tânărul evreu era obligat să asculte Legea și era tras la răspundere pentru fiecare încălcare a ei. Responsabilitatea lui pentru propria creștere spirituală devenea mult mai serioasă. Probabil că Isus a fost luat de Iosif și Maria la Ierusalim tocmai în vederea pregătirii Lui pentru acel moment de ,,responsabilizare timpurie". Luca nu pomenește nimic despre desfășurarea ritualului din Templu, însă prezintă incidentul care a avut loc la sfârșitul sărbătorii. Părinții au plecat spre casă, alături de oameni din zona lor și după o zi de mers au constatat că Fiul lor nu este cu ei, motiv pentru care s-au întors să-L caute la Templu. ,,După trei zile, L-au găsit în Templu, șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări. Toți care-L auzeau rămâneau uimiți de priceperea și răspunsurile Lui" (Luca 2:46-47). Când părinții îi cer socoteală de gestul Lui, din răspunsul primit ei înțeleg apartenența și identitatea Lui: ,,De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuia să fiu în Casa Tatălui Meu?" Cât de ciudat a sunat acest răspuns în urechile lui Iosif, tatăl lui adoptiv! Biblia menționează că ei ,,nu au înțeles spusele Lui. Apoi S-a pogorât împreună cu ei și le era supus...". Le era supus.Sunt două comentarii scurte pe care Luca le face cu referire la Isus, comentarii care se constituie în două tranziții:
1. ,,Pruncul creștea și se întărea; era plin de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste El." Această tranziție face legătura între întrupare și mergerea Lui cu părinții la Templu.
2. ,,Și Isus creștea în înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor." Această tranziție face legătura între vârsta de doisprezece ani, când a mers cu părinții la Templu, și intrarea Sa în slujba publică.
III. Când a devenit adult, și tot restul vieții Sale pământești, Isus a mers la Templu FĂRĂ părinți.
Exemplul lui Isus, copil, adolescent și adult este un modelul ideal pentru fiecare pereche de părinți.