August 2019

 
 

PAGina pastorului

August 2019

4 august

 

   La Cina Domnului creştinii Îl pomenesc pe Mântuitorul, evocând măreţia exemplului Său desăvârşit, amintindu-şi de moartea și suferințele Sale. Două dintre lucrurile cele mai sugestive întâlnite în viaţa şi activitatea Mântuitorului sunt crucea şi ştergarul, simbolurile suferinţei şi slujirii Lui.
   Termenul cruce îl întâlnim cu două sensuri în Biblie: (a) crucea cu sens literal, referindu-se la obiectul de tortură pe care Mântuitorul condamnat la moarte a fost răstignit;(b) crucea cu sens figurativ, făcând referire la suferinţa de care Cristos şi urmaşii Săi au avut parte în viaţa şi slujirea lor. În primul sens crucea este un obiect, în cel de-al doilea crucea este o atitudine, o stare, o experienţă, o suferinţă. Mântuitorul Cristos a experimentat ambele înţelesuri ale termenului cruce. Noi, urmaşii Lui, experimentăm doar cel de-al doilea înţeles al termenului cruce, respectiv suferința, adversitatea.
   Absenţa crucii descalifică apartenenţa creştinilor la Cristos: ,,Dacă voieşte cineva să vină după Mine... să-şi ia crucea şi să Mă urmeze” (Mt.i 16:24). Condiţia urmării Domnului presupune purtarea crucii: ,,...au întâlnit pe un om din Cirene, numit Simon, şi l-au silit să ducă crucea lui Isus” (Mt. 27:32). Purtarea crucii este o constrângere: ,,...apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă” (Mc. 10:21). Capacitatea purtării crucii vine din eliberarea adicţiilor vieţii: ,,Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul... care în evreieşte se cheamă „Golgota” (Ioan 19:17). Crucea este asociată cu suferinţa, or acceptarea crucii este expresia iubirii: ,,...ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică” (1 Cor. 1:17). Crucea devine inutilă atunci când omul o poartă cu o motivaţie greşită: ,,Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor vă silesc să primiţi tăierea împrejur numai ca să nu sufere ei prigonire pentru crucea lui Hristos” (Gal. 6:12). Oamenii acceptă uneori compromisul pentru a evita crucea suferinţei: ,,În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos...” (Gal. 6:14). Purtarea crucii nu este ruşine şi umilinţă, ci onoare şi identitate: ,,Să ne uităm ţintă la... Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea...” (Ev. 12:2). Nu există răsplată în viitor fără cruce în prezent: ,,Şi Iosif a cumpărat o pânză subţire de in, a dat jos pe Isus de pe cruce, L-a înfăşurat în pânza de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă...” (Mc. 15:46). Dragostea unuia poate face crucea altuia mai uşoară; ura poate face crucea altuia mai grea: ,,şi ziceau: "...dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce” (Mt. 27:40). Identitatea de copil al lui Dumnezeu nu este dovedită prin absenţa, ci prin prezenţa crucii: ,,... iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce” (Ioan 19:31). Sărbătoarea presupune neglijarea crucii sau acceptarea acesteia. Omul care suferă nu va experimenta libertatea decât atunci când va accepta în mod desăvârşit crucea.
Termenul ştergar îl întâlnim în Biblie doar cu sens literal - bucata de pânză pe care o folosim să ne ştergem mâinile şi corpul. Sindromul ştergarului este direct proporţional cu umanismul, valoarea de sine și mândria.
1. Cristos a slujit din dragoste, nu din constrângere.
2. Cristos i-a slujit şi pe duşmani, nu doar pe prieteni.
3. Folosirea ștergarului presupune disponibilitate, sacrificii, modestie şi dragoste, suferintă și slujire.

 

 11 august

       Familia este unul dintre cele mai importante si mai personale lucruri din viața oricărui om. Indiferent de nivelul de pregătire, de starea materială, de cultura din care face parte, căsătoria îi dă omului liniște sufletească, semnificație, valoare și echilibru. Dumnezeu a organizat și susține familia, însă ea își atinge potențialul maxim doar atunci când funcționează după principiile lui Dumnezeu. Oamenii sunt tentați să confunde binecuvantarea cu plăcerea, motiv pentru care renunță la binecuvântare pentru plăcere.
Dragostea stă la baza căsătoriei și a vieții de familie. Oamenii sunt tentați să confunde dragostea cu sentimentele, motiv pentru care iubesc în funcție de ce simt. În 1 Corinteni 13 Biblia prezintă iubirea care pe un principiu, ca pe o alegere:
1. Dragostea este indispensabilă. ,,Chiar dacă aș vorbi în limbi cerești și îngerești și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Chiar dacă aș avea darul prorociei și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții și n-aș avea dragoste nu sunt nimic. Chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars și n-aș avea dragoste nu-mi folosește la nimic” (1 Cor. 13:1-3). Adevărul este că niciun om nu poate face toate aceste lucruri și dacă totuși cineva le poate face, ele sunt inferioare în comparație cu dragostea.
2. Dragostea are răbdare ori de câte ori este nevoie. ,,...dragostea este îndelung răbdătoare” (v. 4).
3. Dragostea se manifestă prin bunătate față e tovarașul de viață. ,,Dragostea este plină de bunătate" (v. 4)
4. Dragostea îl face pe om modest. ,,...dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie” (v. 4).
5. Omul iubitor se poartă cu respect, cu prietenie, cu decență. ,,...dragostea nu se poartă necuviincios” (v. 5).
6. Omul care iubește urmărește interesul tovarășilui de viață “nu caută folosul său” (v. 5)
7. Cine iubește nu se poartă cu agresivitate. ,,...nu se mânie” (v. 5).
8. Omul care iubește nu-i impută persoanei iubite lucrurile pentru care și-a cerut iertare. ,,...acoperă totul” (v. 7).
9. Cine iubește acceptă să sufere pentru persoana iubită. ,,...suferă totul” (v. 7). Iubirea care se impune ca un șef, care provoacă suferință fără milă, nu este dragoste.
10. În dragoste, transparența este absolut obligatorie. ,,Dragostea să fie fără prefăcătorie” (Rom. 12:9).
Oamenii sunt tentați să confunde dragostea cu plăcerea, motiv pentru care își permit relații pasagere și vinovate. Dragostea e ceea ce căutăm o viață și ceea ce găsim atunci când tovarășul de viață ne iubește. Cine se căsătorește trebuie să învețe ce înseamnă iubirea.

 25 august

Familia este locul unde copiii se nasc, cresc și sunt educați, însă educaţia părinţilor creştini întâlneşte concurenţa influenţei lumii. Când copilul începe să meargă la grădiniţă/şcoală, mediul de hrănire/influenţă al copilului devine foarte nociv. În acest proces al educaţiei, părinţii trebuie să înfrunte materialismul din familie, conservatorismul sau lib­eralismul/legalismul din biserică, ateismul din şcoală, păgânismul din societate şi senzualitatea din mass-media. Privind la exemplul familiei din Pilda fiului risipitor, observăm concurenţa mediilor de hrănire, calitatea şi motivaţiile acestora.
I. INFLUENŢA FAMILIEI CREŞTINE
1. Viaţa decentă - ,,argaţii tatălui meu au belşug de pâine"
2. Abundenţă materială - ,,dă-mi partea de avere"
3. Milă - ,,i s-a făcut milă de el"
4. Acceptarea în dragoste - ,,a alergat, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat"
5. Împlinirea nevoilor - ,,aduceţi haina, inelul, încălţămintea, tăiaţi viţelul cel îngrăşat, să mâncăm..."
6. Intenţia mântuirii - ,,a fost mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit..."
7. Sărbătoare şi bucurie - ,,să ne veselim"
Acest mediu de hrănire este constructiv, armonios şi plin de dra­goste. Copiii sunt educaţi prin învăţătură şi corectaţi prin disciplină.
II. INFLUENŢA ANTURAJULUI NEGATIV
1. Izolare de familie - ,,a plecat într-o ţară îndepărtată"
2. Păcat - ,,ducând o viaţă destrăbălată... cu femeile desfrânate"
3. Faliment - ,,şi-a risipit averea"
4. Sărăcie - ,,după ce a cheltuit totul"
5. Criza - ,,a început să ducă lipsă"
6. Înjosire - ,,l-au trimis să-i păzească porcii" (el era evreu)
7. Umilinţă - ,,ar fi dorit să mănânce roşcovele porcilor, dar nu le avea"
Acest mediu de hrănire oferă o lume fără Dumnezeu, fără autori­tate, fără reguli, de fapt, o lume ireală. Copiii sunt manipulaţi şi, pe fondul inocenţei, naivităţii şi lipsei lor de experienţă, ei devin victime ale unui sistem păgân. Acest sistem dă mai multe drepturi copiilor decât părinţilor, descurajând familia de tip patriarhal. Ei prezintă generaţia părinţilor lor şi a oamenilor religioşi drept demodată şi ignorantă. Încearcă să-i influenţeze pe copii prin manipulare spre o viaţă lipsită de valori morale, separându-i de părinţi şi de valorile iudeo-creştine. Este o teribilă bătălie pentru sufletul copiilor noştri, o bătălie pentru viitorul şi eternitatea lor. Importanța educației constă în faptul că cei 4-6 ani pe care copiii îi petrec în familie înainte să meargă la şcoală sunt singura şansă a părinţilor pentru a-i îndrepta spre cer. Urgența educației consta în faptul că ei nu vor rămâne întotdeauna copii, iar odată cu creșterea se micșorează posibilitatea de a-i influența prin educație.